Între 2 și 6 septembrie, în Șuior (județul Maramureș) s-a desfășurat prima ediție a taberei „Un pas spre viitor” pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție. Participanții au fost 15 tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, proveniți din orfelinate sau case de tip familial din județele Iași, Botoșani și Neamț. Timp de cinci zile, aceștia au avut ocazia să participe la seminarii care au avut ca teme educația pentru sănătate, orientare în carieră, educație financiară și au întâlnit profesioniști din diverse domenii și meserii pe care le-ar putea alege după terminarea studiilor.
Tabăra a fost organizată de Hope and Homes for Children și NN, în cadrul parteneriatului strategic prin care, pe o perioadă de trei ani, 150 de tineri din programul de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului vor fi sprijiniți să dezvolte abilități pentru o viață independentă și pentru integrarea cu succes în societate.
În fiecare an, aproximativ 3.000 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani părăsesc sistemul de protecție a copilului fără a fi pregătiți pentru o viață independentă sau având o pregătire extrem de limitată, iar personalul care interacţionează cu ei este rareori instruit să îi ajute în acest sens. Aceștia reprezintă o categorie vulnerabilă expusă riscului excluderii sociale și marginalizării deoarece întâmpină greutăți la angajare fiind expuși șomajului; sunt expuși vagabondajului și delincvenței; nu au o locuinţă și nici posibilităţi de închiriere sau de cumpărare; cad adesea victime ale criminalității, consumului de droguri, exploatării sexuale; nu au familie și nici mijloace proprii de subzistență.
La abandonul inițial al mamei sau al familiei, odată cu părăsirea instituțiilor în care au crescut, se adaugă abandonul societăţii, al statului, al specialiştilor și, în ultima instanță, al tuturor. Se știe că, în perioada instituționalizării, copiii și tinerii dobândesc comportamente sociale și profesionale într-o măsură foarte redusă. Sunt „obișnuiți” să primească totul de-a gata, nu știu de cele mai multe ori să-și gestioneze banii; în plan emoțional, acești tineri sunt nesiguri, ajung să depindă în permanenţă de cineva (educator sau instructor din centrul de plasament). În acest fel, tranziţia de la viaţa în instituție la traiul independent ajunge să fie, în majoritatea cazurilor, sortită eșecului.
Pentru a-i ajuta pe acești copii și tineri, în cadrul parteneriatului dintre Hope and Homes for Children, a fost organizată tabăra „Un pas spre viitor” la care au participat 15 tineri cu vârste între 14 și 18 ani din orfelinatele pe care Fundația le va închide în viitorul apropiate și din case de tip familial și apartamente din județele Iași, Botoșani și Neamț.
Activitățile desfășurate în tabără au avut scopul de a le facilita tinerilor accesul la informații care să îi ajute în alegerea unei cariere (cum să își caute un loc de muncă, cum să își scrie CV-ul și cum să se prezinte la interviu) și păstrarea unui loc de muncă și dobândirea unor aptitudini de trai independent (educație pentru sănătate, educație financiară cu Viorica Păcurar, director de vânzări retail la NN Asigurări de Viaţă). Invitații speciali ai taberei au fost profesioniști din diverse domenii și meserii (constructor, frizer, bucătar, dar și specialiști în programare și marketing), alți tineri care au crescut în sistem, dar și vedete.
Robert Igna, concurent în emisiunea „Supraviețuitorul” de la PRO TV și-a amintit cum a crescut într-o casă de tip familial dezvoltată de Hope and Homes for Children și cum i s-a schimbat viața odată ce a părăsit orfelinatul, solistul Marian Vasilescu, participant în emisiunle „Vocea României” și „Românii au talent” de la PRO TV, care, la rândul său, a crescut într-un orfelinat până la vârsta de trei ani și care i-a îndemnat pe tineri să aibă o atitudine de învingători, tărie de caracter și încredere în ei pentru a-și urma visurile. Andreas Elgard, președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, un alt tânăr care a crescut în sistem i-a îndemnat să fie încrezători și să nu se dea bătuți în fața greutăților. Omid Ghannadi, arhitect în cadrul emisiunii „Visuri la cheie” de la PRO TV, le-a vorbit despre cât este de important să ai curajul să îți urmezi pasiunea în viață și să o transformi în meseria ta, din care să-ți câștigi existența și să îi ajuți pe alții.
Pe lângă seminarii și activitățile educative, tinerii au avut parte și de activități în aer liber, jocuri de grup și vizionare de filme propuse de invitați, acestea ajutându-i să se relaxeze și să se bucure de ultimele zile de vacanță înainte de începerea școlii.
„Întâlnim adesea în jurul nostru, stând la rând în supermarket, în sala de cinema, pe terasa unui restaurant sau chiar la locul de muncă tineri care au privirea rătăcită, care doresc să atragă atenția cu orice preț, stânjeniți și nesiguri când cineva le spune că modul lor de-a fi nu se încadrează în normele social acceptate. Și cum ar putea să fie altfel, dacă nu au dezvoltate abilitățile necesare de-a fi ”așa cum se cuvine”, de-a se exprima așa cum e normal într-o situație de interacțiune socială diferită de ceea ce au văzut sau auzit în mediul lor. Acceptarea pentru noi, ca societate, a unor tineri fără orientare profesională corectă și fără autonomie personală e greu, chiar imposibil de definit. Care ar fi soluția pentru a fi vecinii sau colegii mulțumiți ai acestor tineri? Oferirea de oportunități de învățare cât mai timpurii cu putință constituie o soluție. Organizarea taberei susținute de NN, reprezintă o astfel de oportunitate de învățare și de pregătire pentru viața independentă a tinerilor care în curând vor părăsi sistemul de protecție socială și vor fi inserați social și profesional. Pe viitor ne dorim o mulțime de astfel de oportunități, pentru o societate mai sigură, cu tineri care se pot descurca fără să ajungă să recurgă la fapte ilegale pentru supraviețuire.” – Anamaria Vid-Pop, manager departament Asigurarea calității și psihologie, Hope and Homes for Children
“Ce oameni speciali și minunați am întâlnit în tabăra oferită cu drag de Hope and Homes for Children România! De la aceștia am învățat sa fiu un alt om, alt tânăr, tânăr cu vise mari și să am multă încredere în mine. Mulțumesc Hope and Homes for Children și NN pentru cea mai tare experiență din viața mea, trăită alături de oameni de la care am învățat, în 5 zile, lucruri care îmi vor folosi o viață întreagă.” – Gigi, 14 ani, participant în tabăra „Un pas spre viitor” organizată de Hope and Homes for Children și NN
Prin parteneriatul dintre Hope and Homes for Children și NN, în perioada 2019-2022, 150 de tineri vor beneficia de consiliere și sprijin material, recomandări pentru găsirea unui loc de muncă, precum și sesiuni de formare profesională. Astfel, se vor crea premisele pentru integrarea cu succes pe piaţa muncii și în comunitate a tinerilor care părăsesc sistemul.
Participarea copiilor și tinerilor beneficiari ai programului de integrare socio-profesională al Fundației Hope and Homes for Children în tabăra ”Un pas spre viitor”, a fost susținută de NN România.