Important

BAIA SPRIE: Artificii, pocnitori, ilegale de sărbători, ridicate de poliţişti

Ieri, 05 decembrie, polițiștii din Baia Sprie, au efectuat verificări la o societate comercială din oraș și au descoperit că aceasta deținea spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.

Este vorba despre o baterie artificii cu 36 de focuri, categoria F3, trei baterii artificii a câte 16 focuri categoria F2 şi două baterii artificii a câte 16 focuri, categoria F2, de diferite mărci.
Având în vedere că societatea respectivă nu este autorizată să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a face obiectul unei constatări criminalistice.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită conform Legii nr. 126 din 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.

Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratul Judeţean de Poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:


a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Te-ar putea interesa si

DONEAZĂ SÂNGE! SALVEAZĂ O VIAȚĂ! Jandarmii maramureşeni donează sânge

Redactie

Se redeschid şcolile! Decizia, adoptată la Cotroceni în urmă cu puţin timp, se aplică din 8 februarie

Vasile Dale

Să mai fim copii măcar pentru o zi! Poliţiştii băimăreni, aproape de copii cu jocuri și sfaturi utile

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.