Aseară, la ora 20.17, Poliția orașului Ulmeni a fost sesizată că pe DJ 108/A între localitățile Ulmeni și Țicău a avut loc un accident de circulație cu două victime.
Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că un tânăr de 25 ani, domiciliat în județul Prahova, care a condus o autoutilitară, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un băimărean de 29 ani.
În urma accidentului, șoferul din mașina acroșată și un pasager au suferit leziuni corporale și au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualizare – IPJ Maramureş
Sâmbătă seara,Poliţia oraşului Ulmeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DJ 108/D, la ieșire din localitatea Ariniș, a avut loc un accident de circulație cu victime.
Verificările efectuate de poliţişti au relevat că un băimărean de 53 ani, care a condus un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers, a acroşat un stâlp aflat pe partea dreaptă a drumului, după care a fost proiectat pe partea stângă a drumului, într-un șanț.
Atât conducătorul auto cât şi o pasageră au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând a se lua măsurile legale.