n urma infectării cu Covid-19 a primarului comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, la nivel de comună s-au luat o serie de măsuri menite să prevină și să împiedice răspândirea virusului.
S-a procedat la dezinfectarea spațiilor cel mai des frecventate de populație: Primărie, Biserici, Școală, Scări de bloc sau Dispensar. În zilele următoare se va face dezinfecție și în alte spații publice.
De asemenea astăzi dimineață au făcut testul pentru depistarea virusului 5 persoane care lucrează în primărie și două asistente. Din păcate, două teste au fost pozitive, este vorba despre două angajate care au venit cel mai des în contact cu publicul (R. de la secretariat și D. de la impozite și taxe). Alte două persoane care au intrat în contact cu primarul au făcut și ele testul, rezultatele fiind negative.

Accesul în Primărie este deocamdată restricționat!



Primarul Ioan Stegeran se află în spital și a fost din nou investigat, confirmându-se prezența virusului, dar din punct de vedere al sănătății este bine neavând niciun fel de simptome sau dureri. Dealtfel mâine va fi externat și va intra în izolare la domiciliu.
Alte 7 angajate ale Primăriei vor face mâine dimineață testul. Să sperăm că rezultatele vor fi negative.

loading...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.