Persoanele cu dizabilități și reprezentanții lor legali pot decide, începând cu ianuarie 2021, dacă vor folosi mașina proprie pentru deplasări, caz în care beneficiază de un decont, sau dacă optează pentru biletele gratuite de transport. De această facilitate pot beneficia persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.
Procedura intră în vigoare în ianuarie 2021, iar decontarea efectivă se face în maximum 60 de zile. Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă în perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap. În cazul în care se optează pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban în baza biletelor de transport interurban, persoana nu poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.
Astfel, exprimarea opțiunii persoanei cu dizabilități pentru biletele de transport interurban sau pentru decontarea carburantului se face prin completarea cererii prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 1118/2020. Decontarea carburantului se face în baza unei cereri de decontare, modelul acesteia fiind prevăzut în Anexa nr. 2 din hotărârea menționată mai sus. Ambele anexe pot fi descărcate de la secțiunea formulare din pagina de internet a instituției www.dgaspcmm.ro.
Cererea de decontare se depune la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș – Biroul Evidență și Plată Prestații Sociale din strada Victor Babeș nr. 54, în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei și este însoțită de bonul/bonurile fiscale de carburant, emise de societăţile de distribuţie a produselor petroliere. În cursul unui an se vor deconta 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav (maximum 1.500 lei) și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat (maximum 750 lei).
Cei interesați pot obține informații suplimentare cu privire la modalitatea de decontare a
transportului pentru persoanele cu dizabilități accesând pagina de internet www.dgaspcmm.ro.
Serviciul Comunicare, Registratură, Secretariat și IT