Instanța a decis condamnarea la închisoare cu executare a lui B. Nicolae, tânărul trimis în judecată pentru ucidere din culpă și conducere fără permis, respectiv uz de fals, protagonistul tragicului accident din Tăuții Măgherăuș din seara zilei de 25 septembrie când un tânăr de numai 24 de ani din Baia Mare și-a pierdut viața.
Robert se afla în mașină alături de prietenul său, B. Nicolae în momentul în care cel din urmă, orbit de gelozie, a pornit într-o urmărire nebună pe străzile din Baia Mare și până în Tăuții Măgherăuș, în încercarea de a prinde un șofer care, credea el, s-ar iubi cu fosta sa prietenă. Întreaga poveste o puteți afla AICI.
Șicanarea în trafic a luat, însă, o întorsătură dezastruoasă. Stăpânit de furie, Nicolae a încercat să depășească mașina pe care o urmărea și să o oprească în trafic. Aflat în depășire, a observat că din contrasens veneau alte autoturisme și, pentru a evita impactul, a acroșat mașina tânărului pe care îl urmărea, aruncând-o într-un șanț de beton. În același timp, în urma impactului, pasagerul din mașina umăritorului a fost pur și simplu aruncat din autoturism, suferind răni grave care, ulterior, au dus la decesul acestuia. Polițiștii au stabilit că tânărul nu purtase centură de siguranță.
Anchetatorii au descoperit ulterior că Nicolae nici măcar nu avea permis de conducere. Ceea ce prezentase el ca fiind permis emis în Belgia era, de fapt, un fals.
În data de 16 decembrie, magistrații Judecătoriei Baia Mare au decis ca tânărul de 25 de ani care a provocat gravul accident să fie condamnat la închisoare cu executare. Ieri, polițiștii băimăreni l-au depistat pe bărbat și l-au depus la Penitenciarul Baia Mare, unde își va executa pedeapsa de 3 ani, 7 luni și 10 zile de închisoare.
Ce spune Poliția
„Ieri, 20 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un tânăr de 25 de ani din Baia Mare, împotriva căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și ucidere din culpă. Tânărul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei”, se arată în comunicatul poliției.
Ce spune instanța
Tip solutie: Condamnare
„Solutia pe scurt: În temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul BOB NICOLAE VICTOR, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Bob Nicolae Victor la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis. În temeiul art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamna pe inculpatul Bob Nicolae Victor la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 38 alin. 1 cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 22 de luni= 7 luni şi 10 zile), rezultând în final o pedeapsă de 3 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 399 alin. 1 cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta prin Încheierea penală nr. 2764/27.09.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunţată în dosarul nr. 9991/182/2021.
În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 26.09.2021 la zi. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod de procedură penală, dispune anularea permisului de conducere model belgian cu seria seria 2714875436 întocmit pe numele inculpatului Bob Nicolae – Victor înregistrat la poziţia nr. 148/2021 din Registrul Mijloaelor de Probă al Judecătoriei Baia Mare. Dispune păstrarea la dosarul cauzei a CD-urilor înregistrate la poziţia nr. 148/2021 din Registrul Mijloaelor de Probă al Judecătoriei Baia Mare. Constată că persoanele vătămate Bencze Ludovic, Bencze Dorina – Mihaela şi Bencze Gabriela – Maria, nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 320 de lei reprezintă costul actelor medico-legale -buletine de analiză toxicologică, iar suma de 1012 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză medico – legală privind pe victima Bencze Robert – Dorel). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a persoanelor vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.12.2021”, se arată în soluția publicată pe portalul instanței de judecată.
Sursa: ActualMM.ro.
CITEȘTE ȘI: