BREAKING NEWSRecomandate

”Dumnezeul Maramureșului”, dr Rareș Pop – pus interimar la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare

Șeful Direcției de Sănătate Publică Maramureș supranumit chiar de el ”Dumnezeul Maramureșului” a fost pus începând de mâin, 1 februarie, director interimar la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare.

Ce spune primarul într-un comunicat

Din dispoziția primarului Cătălin Cherecheș, începând cu data de 1 februarie 2022, Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare va fi condus de domnul dr. Pop Rareș – Dorin. Acesta va prelua funcția interimar pentru o perioadă de maximum 6 luni, urmând ca în cel mai scurt timp să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului de manager.

Decizia vine în urma evaluării activității actualului manager al unității spitalicești, doamna Gabriela Hofer și a indicatorilor de performanță asumați prin contractul de management. 

“Ne așteaptă o etapă grea, dar atât de frumoasă la acest spital, unde urmează să intrăm în șantier, să investim sumele necesare pentru a-l transforma într-o unitate modernă, cu dotări de ultimă generație. Un spital cu adevărat european, care să ofere băimărenilor și nu numai condiții excelente, servicii medicale moderne, în respect cu nevoile pacientului. Îi mulțumesc doamnei Gabriel Hofer pentru implicarea sa în gestionarea acestui spital, cu atât mai mult cu cât nu a avut un rol ușor în plină pandemie. A venit acum momentul să ducem totul la un alt nivel, în care să avem la conducerea acestei unități un om din domeniu, un medic care a dovedit și abilități manageriale deosebite, fiind la conducerea unei instituții atât de importante, Direcția de Sănătate Publică Maramureș. La baza deciziei de a-l desemna pe domnul dr. Rareș Pop în funcția de manager interimar al acestui spital a stat și buna colaborare pe care am avut-o cu domnia sa pe parcursul timpului, mai ales în ultimii doi ani. Sub greutatea pandemiei, când a fost nevoie de soluții rapide și complexe pentru a proteja comunitatea băimăreană, am avut mereu în domnia sa un ajutor prompt, de nădejde. Am încrederea că împreună vom reuși să împlinim una dintre nevoile băimărenilor, acces la o unitate spitalicească modernă și servicii medicale la cel mai înalt nivel”, arată Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Ce gafe a făcut ”Dumnzeul Maramureșului” plină pandemie

Da, vorba edilulului, ”a venit acum momentul să ducem totul la un alt nivel”. Vă prezentăm mai jos circurile mediatice în care ”Dumnezeul Maramureșului” a fost implicat. Citiți și vă cruciți:

Cu toate acestea îi urăm succes. Păcat că unitatea spitalicească a pierdut un manager de valoarea dnei Gabriela Hoffer. Dar asta este, viața merge înainte.

Te-ar putea interesa si

BRAVO LOR: Bătrâna din Petrova a fost ajutată de Asociația ”Suntem vocea lor” din Sighetu Marmației

Vasile Dale

RUŞINOS: INSPECTORATUL ŞCOLAR MARAMUREŞ NU ARE AVIZ DSP (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Un băiat de 16 ani a furat mașina tatălui și a plecat cu prietenii, drogat, într-o cursă nebună, cu 180 km/h, pe străzile din Satu Mare. A filmat totul, până a făcut accident

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.