Românii care alină suferinţa refugiaţilor din Ucraina şi sar în ajutorul acestora o fac, de multe ori, punându-şi pe locul doi propriile familii. Este şi povestea şefului Punctului de Frontieră Sighetu Marmaţiei. De când a început războiul, el se află la datorie zi şi noapte. Acasă, unde îl aşteaptă soţia şi fiica lui, ajunge rar şi stă puţin. Aşa că fetiţa se uită zilnic la televizor ca să vadă imagini cu tatăl ei şi să-şi aline dorul.
Ioana împlineşte luna viitoare 11 ani. De când a pornit războiul îşi vede tatăl mai mult la televizor decât acasă. Adrian Pop este şef în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei şi se află zi şi noapte la datorie.
Ioana Pop, fiică: Este eroul meu şi tot timpul va fi aşa.
Cu lacrimi în ochi, Ioana a mers astăzi, pentru prima dată de când a început războiul, la locul de muncă al tatălui ei. Îşi dorea mult să vadă unde lucrează şi să se asigure că este în siguranţă.
Şef în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, Adrian Pop este zilnic părtaşul a sute de drame, cele ale copiilor ucraineni izgoniţi de acasă de bombardamente. Deşi îi e dor de fiica sa, Adrian a înţeles încă din prima zi de război faptul că ucrainenii au nevoie de ajutor, iar el şi colegii săi sunt primul lor contact cu o ţară străină.
Adrian Pop, ITPF Sighetu Marmaţiei: Au fost multe zile când soseam noaptea târziu şi plecam înainte să se trezească….Pot să zic că duminică a zis că este bolnavă spunând soţia să nu-şi facă probleme fiindcă ea nu este bolnavă, iar luni când am întrebat-o ce face zicea că se uită la televizor să mă vadă.
Liliana Pop, soţie: Soţul meu este un om puternic.
Ca şi Adrian, mii de poliţişti de frontieră din întreaga ţară au trăit în ultimele săptămâni poveşti de viaţă care îi fac să aprecieze mai mult pacea de acasă.
