BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO: Băimărean care a condus cu 2,83 g/l alcool pur în sânge, a distrus un autoturism, apoi s-a lăudat pe INSTAGRAM a fost arestat preventiv

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus, la data de 23.06.2022, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului V.A.R. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal. La data de 22.06.2022, faţă de numitul V.A.R. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

          Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul V.A.R., în data de 21.06.2022, ora 22:18, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală a condus un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, circumstanțe în care a produs un accident de circulație soldat  cu avarierea autoturismului mai sus menționat.

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 2,83 g/l alcool pur în sânge.

La data de 22.06.2022, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Urmărire în trafic pe străzile municipiului Baia Mare. Doi puștani din Baia Mare și Satu Mare au fost încătușați. Ei au furat mașina

Vasile Dale

ACȚIUNI FULGER. “Mascaţii” din Cluj au făcut 10 percheziţii şi au luat pe sus 11 tineri din Sălaj, Cluj, Maramureş, Suceava şi Bucureşti

Vasile Dale

Echipamente performante pentru salvarea vieții copiilor născuți prematur donate de Clubul Rotary Baia Mare (foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.