BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

DOSARUL ALCOOLEMIILOR ”DEZALCOLIZATE” DE LA LABORATORUL IML BAIA MARE: Ar fi fost audiat și un procuror, dar și preotul din Ungureni în acest dosar. 10 acorduri de recunoaștere a vinovației semnate la Tribunalul Maramureș.

Dosarul falsificării de alcoolemii de la Laboratorul de Medicină Legală Maramureș este departe de a se încheia. Procurorii anunță că 10 persoane au semnat acorduri de recunoaștere a vinovației în ultima perioadă. Mai mult, adjunctul șefului IPJ Maramureș a fost audiat în același dosar. În calitate de martor susține acesta. Și nu este singurul care ar fi fost vizat de anchetatori pentru a fi audiați. Un procuror de la Tribunalul Maramureș ar fi fost chestionat în același dosar. Tot ca martor susțin sursele noastre.

Procurorul ar fi fost ”prieten la cataramă” cu una dintre suspectele care falsificau probele de sânge. Curios este și faptul că, la scurt timp procurorul a cerut să fie pensionat. Ordinul a fost semnat de președintele României. Mai mult, preotul din Ungureni care a fost implicat într-un accident rutier în timp ce era băut ar fi semnat acord de recunoaștere.

Ce spune oficial Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

În cursul perioadei 20.06 – 29.07.2022, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a încheiat un număr de 10 acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:

–         F.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (10 acte materiale) şi complicitate la luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);

–         M.M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi dare de mită;

–         G.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită;

–         G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită;

–         F.Z.B. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită;

–         D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă;

–         P.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită;

–         P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la dare de mită;

–         G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (2 acte materiale);

–         P.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la dare de mită.

         Procurorul a propus condamnări ale acestora la pedepse principale rezultante având limite între 1 an şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere.

         De asemenea, prin aceleaşi acorduri s-au stabilit şi pedepsele complementare rezultante de interzicere a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe perioade de 2 ani.

         Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrat la unitatea noastră în baza sesizării poliţiştilor anticorupţie ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, procurorul a reţinut că persoanele sus menţionate au oferit sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei şi 5.000 lei, în schimbul facilitării obţinerii şi înscrierii în buletine de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş, a unor valori inferioare ale concentraţiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderiii penale pentru faptele comise.

         Dosarele de urmărire penală privind pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre confirmare Tribunalului Maramureş.

         Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea doarelor la instanţă, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de vinovăţie.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

PETRECERI ÎN PANDEMIE: 59 de persoane şi patru operatori amendați de poliție pentru chefuri în restaurante după ora 22.00

Vasile Dale

FOTO: Coliziune între o dubă şi un troleibuz la Piaţa Izvoare

Redactie

Protest la CFR Călători. La Sighetu Marmației angajații au ieșit pe peroane oprind lucrul. Trenurile au întârzieri (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.