BREAKING NEWSEveniment

VIDEO: Patrupezii polițiști s-au antrenat alături de „colegii” lor jandarmi, în cadrul unor exerciții de dresaj

Câinii polițiști și câinii jandarmi sunt în continuare prezenți alături de conducătorii lor, atât în cadrul misiunilor desfășurate, cât și la antrenamente și exerciții care sa contribuie la creșterea performanței lor.

În cursul săptămânii trecute, acestora le-a fost pusă la încercare atenția sporită și capacitatea de intervenție, în zona Complexului Turistic Șuior. Pe parcursul a câteva ore, echipajele canine au desfășurat exerciții de dresaj privind disciplinizarea și specializarea lor pe anumite segmente.

Cuplurile chinotehnice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, împreună cu cei din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, au participat în fapt la exerciții de pregătire ce au avut drept scop perfecționarea deprinderilor practice dobândite, precum și aprofundarea cunoștințelor specifice necesare desfășurării în bune condiții a misiunilor.

Practic pregătirea a constat în exerciții de dresaj și exerciții de specializare pe diferite categorii, punându-se accent pe intervenția în spații închise.

De asemenea, o atenție aparte s-a acordat și câinilor aflați la început de drum, în perioada de predresaj, care au participat la exerciții specifice vârstei, respectiv: atașamentul față de conductor și aportul.

Implicat în mod deosebit în cadrul activităților amintite a fost Pop Samir, coordonatorul Echipei Canine de Căutare și Salvare, un profesionist desăvârșit care răspunde de fiecare dată cu promptitudine invitație noastre de a participa la astfel de activități.

Te-ar putea interesa si

NERESPECTAREA ORDONANŢELOR MILITARE: Un maramureşean s-a ales cu dosar penal pentru că a prezentat poliţiştilor un document fals

Vasile Dale

GALERIE FOTO: Peste 600 de participanți la cea de-a V-a ediție a Conferinței ”Medicină de Urgență AZI”

Vasile Dale

Un băimărean şi-a pierdut viaţa într-un grav accident produs la Salonta. Alte două băimărence au fost rănite (FOTO)

Redactie

1 mesaj

Dorel octombrie 3, 2022 at 3:25 pm

Patrupezii jandarmi s-au antrenat de cologii lor cainii polisitsi :)))

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Dorel Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.