Important

COMUNICAT CJ MARAMUREŞ: Un an de solidaritate cu Ucraina

În 24 februarie s-a împlinit un an de când a început războiul în Ucraina. Încă din primele zile, administrația județului Maramureș s-a mobilizat, iar alături de ONG-uri, instituții publice, reprezentanți ai mediului de afaceri, de cetățeni cu inimă mare dornici să dea o mână de ajutor, dar și cu sprijinul venit din partea țărilor europene: Olanda, Germania, Franța, a fost oferit ajutorul de care atât refugiații ucraineni, cât și cei rămași să lupte pentru țara lor aveau mare nevoie.

Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, a primit vizita delegației olandeze din regiunea Flevoland, formată din: Leen Verbeek, comisarul regelui pentru Provincia Flevoland și președinte al Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei, Jop Fackeldey, comisar adjunct al regelui pentru Provincia Flevoland, Rob van der Werff, director transport, infrastructură și securitate, Vera Vreugdenhil, consilier superior politici publice, Hillebrand Koning, manager de programe și proiecte inter-regionale.

Iarna Baimareana

Oficialii au vizitat centrul Blue Dot din Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmației, precum și centrul logistic unde sunt gestionate și transferate donațiile primite pentru Ucraina, din Baia Mare. Discuțiile s-au concentrat pe continuarea acțiunilor de sprijin pentru Ucraina, dar și pe proiectele care pot fi realizate în comun de cele două administrații publice: Maramureș și Flevoland.

„Mulțumesc reprezentanților regiunii Flevoland pentru tot sprijinul acordat! Mulțumesc tuturor celor care în acest ultim an s-au implicat și au dat ajutorul de care poporul ucrainean are nevoie. În continuare suntem alături de poporul ucrainean și ne dorim ca acest război nedorit și nedrept să se încheie cât mai curând”, a transmis Doru Lazăr, vicepreședintele administrației județului Maramureș.

Mai jos redăm un scurt bilanț al acestui an în care Maramureșul a fost alături de #Ucraina:

1,5 milioane lei au fost alocați pentru gestionarea situației de criză a refugiaților.

În parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, au fost trimise către Ucraina materiale sanitare și medicamente în valoare de 1 milion de lei.

Peste 60 de transporturi pline cu ajutoare – de la alimente, produse de igienă, produse sanitare, medicamente până la paturi, saltele, pături, haine, apă, au fost trimise în Ucraina, către regiunile înfrățite Transcarpatia și Ivano-Frankivsk, dar și spre alte regiuni care au apelat la Maramureș pentru ajutor.

Peste 55 de transporturi cu ajutoare pentru refugiații ucraineni au fost primite din Germania, Franța și Olanda.

Aproximativ 200 de persoane din Ucraina care locuiesc în Maramureș și-au găsit locuri de muncă în județ, lucrând pe bază de contracte de muncă.

În prezent, sunt 173 de copii ucraineni școlarizați în județul Maramureș.

Peste 500 de copii ucraineni proveniți din centre de plasament din Ucraina și însoțitorii acestora, aflați în tranzit în Maramureș, în drumul lor spre Turcia, au primit cazare și masă în Baia Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.

Consiliul Județean Maramureș a organizat în parteneriat cu YMCA Baia Mare Tabăra de vară pentru copii proveniți din zonele de conflict din Ucraina, care a găzduit 12 copii, însoțiți de 2 profesori ucraineni, timp de 1 săptămână, în luna iulie 2022, în Baia Mare.

În cadrul Stadionului Municipal Sighetu Marmației a fost amenajată o tabără de refugiați cu corturi și containere, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Municipiul Sighetu Marmației, cu o capacitate de 128 de locuri pentru cazarea rapidă a refugiaților, cu posibilitatea extinderii la 200 de locuri.

Au fost înființate trei centre logistice în Baia Mare, Sighetu Marmației și Halmeu, pentru gestionarea donațiilor primite de la donatori locali, naționali și internaționali, inclusiv donatori din regiuni înfrățite cu județul Maramureș și alți parteneri UE.

În parteneriat cu ONG-uri locale și internaționale, inclusiv UNICEF, Crucea Roșie și DGASPC Maramureș, la punctul de frontieră Sighetu Marmației s-a înființat ”Blue Dot – Centrul Integrat de Asistență și Sprijin” pentru refugiați și copiii acestora, fiind primul centru de acest tip înființat în Romania. Peste 20.000 de persoane/lună au fost asistate de echipele de la Blue Dot, unde sute de tineri profesioniști și voluntari au lucrat zi și noapte, inclusiv voluntari din rândul comunității ucrainene din Maramureș.

Testare gratuită pentru COVID-19 pentru toți refugiații și îngrijiri medicale în spitalele din Maramureș, prin programele medicale locale.

30 de ONG-uri s-au alăturat județului Maramureș în acțiunile de sprijin pentru Ucraina.

La nivelul județului Maramureș s-au înregistrat în acest an 351 de solicitări de azil și 10.912 cereri de acordare a protecției temporare.

În perioada 24.02.2022 – 24.02.2023, prin PTF Sighetu Marmației, au intrat în România 516 900 de persoane, dintre care 373 228 cetățeni ucraineni.

Te-ar putea interesa si

Spitalizarea de zi la SJUBM – un serviciu medical eficient, modern, în slujba pacienților (galerie foto)

Vasile Dale

LIBOTIN: Prăjituri delicioase ca ”la mama acasă” din ingrediente naturale (galerie foto)

Vasile Dale

JANDARMERIA MARAMUREŞ: Pluton de onor şi asistenţă, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.