Zeci de sătmăreni au fost blocați pe aeroportul din Tel Aviv, Israel. Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre o excursie organizată de către Parohia Ortodoxă Română, episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
„Azi seară trebuia să se întoarcă grupul de aproximativ 53 de turiști care s-au dus in Israel. Nu li se permite să urce în avion. Nu se cunosc motivele exacte. Cert este că urma să zburăm de la Tel Aviv la Debrecen iar de acolo urmam să ajungem în țară cu autocare”, susțin surse pentru PresaSm.ro.
Pelerinii din Maramureș și Satu Mare încearcă să contacteze reprezentanții Ambasadei României din Israel pentru a reuși sa găsească o soluție pentru deblocarea situației.
Printre pelerini se află și preoți din Maramureșul Istoric dar și enoriași.
Delegația este condusă de către preotul ortodox Gabriel Gorgan, paroh la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Satu Mare.
ACTUALIZARE, ORA 22.50: Conform informațiilor PresaSM, sătmărenii și maramureșenii se vor întoarce în țară cu o cursă TAROM.
ACTUALIZARE
Potrivit biletelor de călătorie, pelerinii trebuiau să se îmbarce în avionul care a decolat la ora 21 cu destinația Debrecen, însă acest lucru a fost imposibil deoarece reprezentanții Wizz Air, au invocat unele probleme ce țin de check in. Pelerinii cred că este vorba de fapt despre un overbooked – adică compania a vândut bilete fără ca locurile respective să fie disponibile.
„Ne-au tot amânat, am tot stat și am așteptat până ce avionul a decolat fără noi”, a spus pentru Jurnalul de Satu Mare unul dintre pelerini.
ă ne despărțim sau nu. Nu știu cum vom face”, a spus pentru Jurnalul de Satu Mare unul dintre pelerini.
„Aseară am ajuns în timp util la aeroportul din Tel Aviv, cu trei ore înainte, așa cum e procedura aici pentru toate controalele. Din păcate, cei de aici au fost nepregătiți, doar câțiva oameni la securitate, pentru că aici se face un control preliminar înainte să se ajungă efectiv la zona de predare a bagajelor, și am stat acolo aproximativ o oră și 45 de minute. Ei, în momentul în care am ajuns efectiv la check in și am vrut să predăm bagajele, în momentul acela nu a mai fost timp disponibil.
În plus, check in-ul online nu funcționa, aplicația de la Wizz nu funcționa. Deși era timp suficient, cei de la îmbarcare au refuzat să ne mai îmbarce și de aici a început totul. Avionul a plecat fără noi, deși aveam biletele plătite. În cele din urmă am cerut ajutor”, a precizat părintele Gabriel Gorgan pentru Jurnalul de Satu Mare.
Cei de la Ambasada României la Israel au răspuns prompt apelului lansat de pelerini, datorită efortului lor reușindu-se îmbarcarea acestora într-un alt zbor. Din păcate nu au fost disponibile decât 51 de locuri, prăintele Gabriel Gorgan împreună cu fiul său au fost nevoiți să rămână în Tel Aviv peste noapte.
„Au venit cei de la Ambasadă care au răspuns prompt, și trebuie să-i felicităm pentru că au fost la mare înălțime, oameni profesioniști. Chiar domnul ambasador a intervenit și pelerinii au plecat cu o cursă Tarom, cursa de linie Tarom de la ora 23.30.
Au ținut avionul la sol, o oră, până toți pelerinii au urcat în avion. Nu erau decît 51 de locuri și atunci eu și încă o persoană am rămas, pelerinii au plecat toți la București. Au ajuns cu bine, s-au îmbarcat pe tren pentru Cluj și acum eu sunt în aeroport și iau si eu avionul spre Cluj. Important era ca ei să ajungă în siguranță și să fie bine”, a mai precizat pentru Jurnalul de Satu Mare preotul Gabriel Gorgan,
Cu toate că biletele erau cumpărate, achitate pentru o călătorie dus-întors, avionul Wizz Air și-a luat zborul și pelerinii au fost lăsați în aeroport. Au urmat ore de așteptare, frământări și îngrijorare.
„Problema este că sunt depășiți de situație pentru că vin foarte mulți pelerini în acest moment în Țara Sfântă. S-a redeschis, nu mai sunt restricții de niciun fel și asta face ca ei, în momentul acesta, să fie depășiți de situație”, a pus pr.Gorgan.
Părintele Gabriel Gorgan a precizat că în grupul acesta de pelerini sunt doar sătmăreni. Într-adevăr în aceeași perioadă au plecat în Țara Sfântă și grupuri de pelerini din Oaș și Maramureș, dar fiecare individual și în alte zile.
„Doar noi am fost implicați în problema aceasta și ar fi de apreciat Ambasada, încă o dată și domnul consul general, Cătălin Tășcuță, care s-a ocupat de noi la modul cel mai calitativ. A venit noaptea, a vorbit cu directorul aeroportului, a făcut tot ce se putea, dacă nu, vă dați seama, rămâneam toată noaptea aici, poate și mâine”, a mai precizat preotul Gabriel Gorgan.
Printre pelerini s-au aflat și persoane în vârstă și chiar patru copii. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, se va interveni inclusiv pe cale diplomatică.
„Mi s-a spus că se va interveni și pe cale diplomatică pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete. Ne-au rugat să facem o sesizare la Ambasada Israelului din București, ca să ia măsuri și să nu se mai întâmple astfel de lucruri. Sigur că voi face acest demers fiindcă este vorba de ce s-ar putea întâmpla în viitor, n-aș vrea ca cineva să mai pățească ce am pățit noi. Să fi cu trei ore înainte, cu biletele cumpărate și să nu zbori, pur și simplu să plece avionul fără tine, așa ceva e inadmisibil și cred că Israel-ul ar trebui să își revizuiască politica față de pelerini. Noi venim cu bună intenție aici, ar trebui și ei să fie mai aenți cu pelerinii români”, a conchis preotul Gabriel Gorgan.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ