Crimă îngrozitoare în această dimineaţă în comunitatea de romi din satul Chelinţa. Un localnic de 47 de ani şi-a ucis cu sânge rece concubina sugrumând-o apoi înjunghiind-o cu un cuţit de bucătărie în abdomen.
Bărbatul este la a doua infracţiune comisă cu violenţă în care era cercetat. În urmă cu 3 ani individul îşi înjunghiase aceeaşi concubină, ea supravieţuind. A fost anchetat la momentul respectiv pentru violență în familie se pare, însă sistemul judiciar a dat greş, el neprimind încă o sentinţă definitivă în acel caz.
De această dată, conform informaţiilor noastre, el a consumat băuturi alcoolice întreaga noapte, iar spre dimineaţă şi-ar fi amintit că femeia cu care trăise ani buni supravieţuise primului atac.
Omul a fost reţinut şi dus la audieri, iar procurorul va dispune internarea sa în secţia psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmaţiei pentru ca medicii să stabilească daca a avut sau nu discernământ.
Ce spune IPJ Maramureş
Astăzi, 4 martie, la ora 05.45, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie a decedat în locuința concubinului, de 47 de ani, din Chelința.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că victima, de 45 de ani, din Chelința, prezenta urme de violență la nivelul capului și abdomenului.
La fața locului, a intervenit și un echipaj S.A.J. Maramureș, care a constatat decesul femeii.
În cauză, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
CITEȘTE AICI CONCLUZIA MEDICILOR LEGIȘTI
1 mesaj