BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV FOTO: Mărturii cutremurătoare – O băimăreancă a reușit să scape din ghearele morții și a ieșit plină de sânge în stradă sărind in faţa unei mașini să o ajute

Imagini greu de urmărit pe stradă din Baia Mare. O femeie plină de sânge fugea și striga după ajutor. Un șofer a oprit pentru a o ajuta. Acesta a dus-o la spital unde femeia a rămas internată. Așa s-a aflat cum femeia a fost bătută fără milă de soțul ei, cu care era în divorț.

Cea mai bună prietenă a femeii agresate ne-a povestit în exclusivitate calvarul prin care trece de ani de zile.

”Este vorba despre cea mai bună prietenă a mea. Ea a fost căsătorită cu acel bărbat de aproape 7 ani. În urmă cu un an de zile nu a mai suportat comportamentul agresiv al acestuia, nu a mai suportat înjurăturile, nu a mai suportat faptul că fura bunuri din casă pentru a le vinde iar banii îi băga la jocurile de noroc, și a intentat divorț.

Bărbatul nu s-a putut împăca cu gândul că divorțează și încearcă tot felul de șiretlicuri, intimidări, amenințări, mesaje directe sau indirecte. Așa s-a întâmplat și la ultima agresiune. Prietena mea a ieșit după amiază de la muncă și a chemat-o la apartamentul în care locuiau sub pretextul de a-și lua și ultimele lucruri din casă și pentru a o vedea pentru ultima dată.

Însă acest bărbat, psihopat, a avut un plan diabolic și extrem de violent. Eu cred că a vrut să o atragă în casă pentru a o omorî.

Acolo a început calvarul. A început să o acuze de tot felul de lucruri. Gelozia și disperarea i-a luat mințile. Apoi a început să o lovească cu pumnii și striga repetat că o omoară. 

Plină de sânge și desfigurată, prietena mea a văzut că erau cheile în ușă, și cu ultimele puteri a fugit spre ușă, a deschis-o și a coborât în stradă. Plină de sânge a strigat după ajutor. Un șofer a oprit dar cum telefonul îi fusese luat de soțul ei. A ajuns la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. I-au cusut ochiul.A desfigurat-o, a nenorocit-o. 

Polițiștii au venit, l-au dus la audieri și după câteva ore i-au dat drumul. Au emis ordin de protecție. Și atât. E liber. Incredibil, dar e liber. 

Vreau să vă spun că polițiștii i-au luat și ei declarație . Agresorul a mai avut probleme cu legea, e un om periculos: fraudă, contrabandă cu țigări, înșelăciune. Și e liber. E inadmisibil ce se întâmplă în țara asta. A bătut-o și sub privirile celor doi copilași minori. Și el e liber. Aș vrea ca această declarație scrisă să fie un semn de alarmă pentru toate femeile din România. Nu vă lăsați bătute și calcate în picioare. Cereți ajutor și nu acceptați să locuiți sub același acoperiș cu un agresor. Pentru nimic în lume” este mesajul transmis de prietena femeii agresate.

ACTUALIZARE – Umilirea soției continuă

La câteva ore după ce și-a snopit soția (cu care era în divorț) în bătaie individul (fiul unor patronași de prin Baia Mare) a postat pe rețeaua de socializare următorul mesaj:

Culmea că individul este încă în libertate. Trebuie să menționăm și faptul că după publicarea acestei știri, ministrul secretar de stat în Ministerul Familiei s-a sesizat. Vom reveni cu detalii pe acest subiect.

Cecilia Ardusătan, psiholog„O parte dintre femei atrag partenerul violent pentru că au crescut ele însele în familii cu părinţi violenţi şi au învăţat că este o normalitate. Un alt factor ar fi frica, multe dintre ele sunt ameninţate că li se va lua copilul sau ameninţate cu moartea. Altora le este rică că nu se vor descurca financiar.”

Un raport publicat la sfârşitul anului trecut arată că în fiecare oră, o femeie din România sună la 112 pentru că se află în pericol: partenerul ei sau altcineva este violent cu ea, o amenință sau o hărțuiește.

Ce spune IPJ Maramureș

Polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 32 de ani din Baia Mare, despre faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Bucovinei, a fost abordat de o persoană de sex feminin, care prezenta urme vizibile de violență, solicitând să fie ajutată în vederea acordării de îngrijiri medicale.

O patrulă de poliție s-a deplasat la Spitalul Județean Baia Mare, care a identificat o femeie de 32 de ani din Baia Mare. Aceasta le-a declarat polițiștilor faptul că ar fi fost agresată de soțul acesteia, cu care se afla în tratative de divorț.

În cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 33 de ani din Baia Mare.

Femeia a rămas internată sub supraveghere medicală la Spitalul Municipal Baia Mare.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Te-ar putea interesa si

Cosmin Butuza (PSD): ”Guvernul PNL se folosește de vaccinul anti-COVID în scop electoral”

Vasile Dale

EXCLUSIV: Fără permis, beat și părăsirea locului accidentului – Adolescentul de 17 ani din Șomcuta Mare a fost arestat preventiv. A lăsat acasă un bebeluș de 3 luni

Vasile Dale

Depozit de țigarete de contrabandă, descoperit în de polițiști în garajul unui băimărean

Redactie

3 mesaje

Escu aprilie 29, 2023 at 8:50 pm

Parintii agresorului detin magazinul de haine fake “ionut” de la intersectia bulevardului Traian cu Republicii !

Raspunde
Alice aprilie 30, 2023 at 2:01 pm

Cum îl găsim pe rețele, că am vrea să îl facem „vedetă”??? Până și el e un „fake” de om!!! Dacă poliția și justiția nu ne ajută, ne ajutăm noi între noi. Nu se poate pune cu tot orașul.

Raspunde
Dorin mai 1, 2023 at 7:52 pm

Să-l xxxx în freză de xxx frustrat! Bag în xxxx! La pușcărie cu gunoiu

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Dorin Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.