BREAKING NEWSEveniment

A MINȚIT – Biciclist lovit de un Lexus înmatriculat în Republica Moldova. Șoferul a fugit și a fost prins în Satu Mare. Totul a fost o minciună (actualizare)

Un accident de circulație s-a produs astăzi pe drumul național 19 Sighetu Marmației – Huta Certeze, pe raza localității Remeți.

Conform primelor informații se pare că șoferul unui autoturism Lexus înmatriculat în Republica Moldova a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 58 ani care se deplasa pe bicicletă pe DN19.

Conducătorul auto nu a oprit la locul accidentului, ci și-a continuat drumul. Victima a fost preluată de un echipaj medical fiind transportată la Spital.

De cealaltă parte polițiștii au cerut sprijinul colegilor de la IPJ Satu Mare pentru a-l depista pe șofer. În această seară el a fost prins pe raza județului Satu Mare.

ACTUALIZARE 1

După mobilizarea polițiștilor din județul Satu Mare, suspectul a fost prins astăzi, în jurul orei 19.15, pe raza localității Certeze, de lucrătorii Secției Poliției Rurale Negrești-Oaș, la scurt timp după alarma dată de polițiștii din județul Maramureș.

ACTUALIZARE 2

În urma anchetei polițiștii au stabilit faptul că biciclistul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat) s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. Șoferul din Republica Moldova a oprit și l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor. Bărbatul a spus că nu. Șoferul și-a continuat drumul. Doar că la sosirea polițiștilor bărbatul a declarat că a fost lovit de mașină.

Odată identificat autoturismul și readus în Maramureș criminaliștii nu au găsit pe mașină nicio urmă a vreunui accident rutier. Astfel șoferul din Republica Moldova și-a continuat drumul după câteva ore pierdute din cauza unei declarații mincioase a biciclistului.

ACTUALIZARE 3 – IPJ Maramureș

Ieri, 11 mai, la ora 18.54, polițiștii Secției 6 Politie Rurala Sarasău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul ca pe D.N. 19, în comuna Săpânța, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani din localitate, care, în timp ce se deplasa pe bicicletă, ar fi fost acroșat din spate de un autoturism fiindu-i provocate leziuni la nivelul capului.

În urma verificărilor efectuate, a fost legitimat conducătorul autoturismului care ar fi fost implicat în accident ca fiind un bărbat de 61 de ani din Iași. Acesta a relatat faptul că în timp ce conducea autoturismul, a observat în fața lui un bărbat care a căzut de pe bicicletă, s-a oprit pentru a-i acorda ajutor, după care a plecat.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări cu privire la posibila implicare în evenimentul rutier a unui autoturism și au stabilit faptul că biciclistul s-a dezechilibrat singur de pe bicicletă și a căzut lovindu-se cu capul de asfalt.

          Un echipaj S.M.U.R.D. i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu-Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Atât conducătorul autoturismului cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul conducătorului autoturismului și 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului. Amândurora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(foto arhivă)

Te-ar putea interesa si

PREVENIRE: POLIŢIŞTII RUTIERI DIN MARAMURES SI SALAJ SUNT PREZENŢI ÎN TRAFIC

Vasile Dale

MESE ÎMBELŞUGATE, VOIE BUNĂ: Turiştii au venit din toate colţurile României pentru a petrece 1 mai la Deseşti

Redactie

ALERTĂ ECOLOGICĂ: Poluare cu metale grele de la halda de steril din Baia Mare. Oamenii sunt în pericol (VIDEO)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.