BREAKING NEWSImportant

IONEL BOGDAN: Achiziționăm 31 de microbuze electrice pentru transportul elevilor din Maramureș

Aleșii județeni, întruniți ieri în ședință ordinară, au votat o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului, printre care și proiectul privind achiziționarea a 31 de microbuze electrice, care vor fi date în folosință școlilor din mediul rural pentru realizarea transportului elevilor la unitățile de învățământ.

Selecția comunelor maramureșene care vor primi câte un microbuz electric 16+1 locuri s-a realizat în urma aplicării criteriilor de prioritizare conform ghidului solicitantului. Cele 31 de UAT-uri sunt: Satulung, Bârsana, Suciu de Sus, Coroieni, Poienile de sub Munte, Ardusat, Cernești, Copalnic-Mănăștur, Fărcașa, Repedea, Rozavlea, Băița de sub Codru, Coltău, Dumbrăvița, Giulești, Ieud, Recea, Rona de Sus, Șișești, Strâmtura, Bogdan Vodă, Cicârlău, Mireșu Mare, Moisei, Oncești, Petrova, Vișeu de Sus, Călinești, Remetea Chioarului, Șieu, Săpânța.

La deschiderea următorului apel de proiecte vom mai depune un astfel de proiect spre finanțare, astfel încât să asigurăm microbuze electrice pentru elevii din fiecare unitate administrativ-teritorială din Maramureș”, a conchis Ionel Bogdan, președintele administrației județene, în cadrul ședinței.

Obiectivul principal al proiectului este facilitarea și asigurarea accesului copiilor la educație. De asemenea, prin asigurarea de microbuze noi, electrice, se îmbunătățesc și condițiile în care sunt transportați copiii la unitățile de învățământ, microbuzele folosite în prezent având peste 10-15 ani vechime.

Valoarea proiectului este de 31,4 milioane lei – 30,17 de milioane sunt asigurați prin PNRR, iar 1,25 milioane lei sunt asigurați din bugetul județului Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Te-ar putea interesa si

INCENDII DE VEGETAȚIE ÎN TOT JUDEȚUL: Apelul pompierilor din Maramureş

Redactie

AVEM DOCUMENTELE! DISPERARE URIAȘĂ și percheziții la comandă! Au rupt linia ferată de pe Valea Vaserului pentru ca echipele de control să nu ajungă în pădurea defrișată ilegal

Vasile Dale

ALTE ORDINE DE PROTECŢIE: Femeie bătută de soţ, bărbat bătut de frate

Redactie

1 mesaj

vi iunie 23, 2023 at 11:25 pm

Garda de Mediu Maramures, Agentia pentru Protectia Mediului Maramures cate statii de incarcare au implementat la institutiile lor si cate autovehicole electrice sau hibride au?

Raspunde

Răspunde-i lui vi Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.