Elevii români au obținut rezultate excepționale la Olimpiada Internațională de Chimie, organizată în Elveția, și se întorc în țară cu o medalie de aur, două de argint și una de bronz.
Potrivit organizatorilor, circa 350 de elevi din 89 de țări au participat la Olimpiada Internațională de Chimie-IChO 2023, organizată în Elveția.
Astfel, elevii români au obținut rezultate remarcabile, fiind premiați cu o medalie de aur, două de argint și una de bronz.
Profesorul academician Marius Andruh, coordonator al lotului, a declarat că elevii români s-au pregătit într-un timp scurt pentru această competiție, însă nimic nu i-a oprit să se întoarcă în țară cu medalii.
„Subiectele au fost frumoase și este mare lucru, pentru că în alți ani sunt grele și atât. În acest an au fost și grele, și frumoase, copiii au avut ce să învețe din ele. Au fost puși să gândească și să se vadă modul în care gândesc, nu doar ce știu teoretic.
Ai noștri au făcut față și părții practice, pentru că sunt bine pregătiți în laboratoarele noastre, chiar dacă într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat profesorul, pentru edupedu.ro.
Rezultatele elevilor români:
Vlad Gabriel Ristache, clasa a XII-a, de la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București – aur
Vlad Diaconescu, clasa a XII-a, de la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București – argint
Luca Mihai Rascarachi, clasa a XI-a, de la Liceul Internațional de Informatică, București – argint
Darius Alexandru Sindreștean, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației – bronz
Proba practică s-a desfășurat joi, 19 iulie, iar cea teoretică vineri, 21 iulie, urmând ca marți, 25 iulie, după o cină festivă, elevii să plece spre țările lor.
Profesori coordonatori au fost Andruh Marius, profesor universitar dr. la Academia Română și Matache Mihaela, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Chimie, Universitatea din București.
Profesor observator a fost Daniela Elisabeta Bogdan, de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, a transmis Ministerul Educației, pe Facebook.