30 de tineri din sistemul de protecție specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș au participat astăzi, la sediul Fundației HHC România din municipiul Baia Mare, la întâlnirea organizată în cadrul Campaniei de conștientizare și informare cu privire la drepturile de care pot beneficia în baza legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dar și obligațiile ce le revin în acest sens.
Campania inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are ca principal scop asigurarea unei mai bune informări a tinerilor din sistemul de protecție specială care au împlinit 17 ani cu privire la drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statului în cazul în care decid începerea unei vieți pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar și consecințele și responsabilitățile pe care aceștia și le asumă, în mod implicit, odată cu asumarea acestei decizii.
Evenimentul de astăzi s-a desfășurat în prezența doamnei Anca Hendea-Costin, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnului Rudolf Stauder – prefectul județului Maramureș, domnului Radu Trufan – vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, doamnei comisar șef Flavia Sălăgean – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, doamnei Bianca Stegeran – director național adjunct al Fundației Hope and Homes for Children România și domnului Silviu Nicolae Ungur – director general DGASPC Maramureș.
Discuțiile purtate în cadrul întâlnirii au inclus informații relevante cu privire la prevenirea unor comportamente nocive (consumul de droguri, absenteismul școlar, acte de violență săvârșite de și asupra tinerilor/copiilor etc.), astfel încât tinerii să înțeleagă mai bine atât consecințele negative ale acestora, cât și necesitatea corectării lor. S-au prezentat modele de bune practici, iar unii tineri, care în prezent urmează cursurile universitare sau postuniversitare, și-au încurajat colegii să își continue studiile și să nu renunțe la școală. Comisar șef Flavia Sălăgean a pus la dispoziția tinerilor ochelari care distorsionează realitatea, pentru a vedea senzația pe care o are o persoană care consumă alcool sau droguri.
“Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe care îl reprezint astăzi, este preocupat de ceea ce se întâmplă cu voi, cu copiii, cu adulții, cu familiile noastre. Fiecare dintre noi avem drepturi pe care trebuie să le accesăm și care trebuie să ne fie respectate, împreună cu obligațiile care decurg din aceste drepturi. Este foarte important ca voi să știți ce puteți să faceți cu viețile voastre, pentru că statul vă susține. Resurse există, doar că acestea trebuie să fie accesate de către voi”, a declarat în cadrul întâlnirii Anca Hendea-Costin, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder: “Este foarte important să cunoașteți toate drepturile și obligațiile pe care le aveți. Mulți dintre voi veți ajunge în curând la vârsta majoratului, vârstă de la care veți avea mai multe responsabilități. Salut inițiativa organizării unor astfel de campanii, pentru că astfel aveți ocazia de a afla multe lucruri noi, care vă pot ajuta în momentul în care veți deveni adulți“.
Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan: “Vă recomand să vă implicați în cât mai multe acțiuni sociale, în campanii care acoperă domenii precum sănătatea, cultura, ecologizarea și mediul înconjurător, astfel încât să fiți cât mai bine informați și să puteți lua decizii asumate, având cunoștințe solide. Cel mai important, în opinia mea, este să învățați din propriile greșeli și să fiți capabili să găsiți echilibrul necesar pentru a aborda cu încredere această frumoasă aventură numită viața”.
“Mulțumesc tuturor oficialităților care ne-au onorat cu prezența la evenimentul de astăzi, dar și tinerilor din sistemul de protecție specială care sunt convins că în urma acestei întâlniri au acumulat informații utile pentru viitor”, a declarat directorul general al DGASPC Maramureș, Silviu Nicolae Ungur.
Tinerii din sistemul de protecție specială beneficiază de o serie de măsuri de sprijin, de natură financiară, din partea statului, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, printre care:
• La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.
• Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale sociale.
• Tinerii au dreptul, la ieșirea din sistemul de protecție specială, la o indemnizație care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii.
• Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială pot opta pentru continuarea măsurii de protecție specială sau pentru primirea unei indemnizații lunare în valoare de 4,8 ISR (2870.40 lei lunar) până la vârsta de 26 de ani, dacă fac dovada că urmează o formă de învățământ la zi sau au un loc de muncă.
• În ultimul an în care tinerii se află în sistemul de protecție specială, direcția generală de asistență socială și protecția copilului are obligația de a-i sprijini în căutarea unui loc de muncă și a unui loc de cazare.
• Serviciul public de asistență socială de la domiciliul tânărului sau, după caz, din localitatea în care acesta declară că va locui, are obligația de a urmări semestrial evoluția acestuia pentru o perioadă de 2 ani.
• Aceste drepturi au scopul de a-i sprijini în vederea asumării unei vieți independente și a unei mai bune integrări a acestora în comunitate.