BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

Misterul dispariției Melindei. Fata a fost găsită pe o saltea, traumatizată, lângă un individ dubios, într-o cameră insalubră ce era în apropierea locului unde a fost în weekeend președintele Senatului

După şase zile de căutări disperate, Sara, fetiţa de 13 ani dispărută în Sighetu Marmaţiei, a fost găsită. Un poliţist local a descoperit-o întâmplător într-o clădire din centrul oraşului. Adolescenta ar fi fost ţinută captivă de un individ cu antecedente, bănuiesc autorităţile.

Potrivit surselor noastre minora ar avea şi câteva răni la nivelul mâinilor.  Culmea culmilor este că sâmbătă, în aceeaşi clădire (e drept având intrare aîn direcția opusă), a fost organizată o întrunire a tinerilor liberali, la care a participat inclusiv preşedintele PNL și al Senatului României, fostul premier Nicolae Ciucă, împreună cu angajaţi din SRI şi SPP!!!!! Și nu a fost singurul demnitar prezent acolo. Ciucă a fost însoțit de fostul ministru de interne, de actualul ministru al Justiției.

Până acum nimeni nu știe dacă întreg imobilul a fost sau nu verificat de SPP și SRI. Deocamdată nimeni nu spune clar acest lucru. Dacă ar fi fost verificat ”la sânge” atunci am putea bănui că în weekend minora era probabil ținută în altă parte.

Trebuie să spunem și faptul că bărbatul găsit în garsoniera socială a fost încătușat și dus la audieri. Până la această oră el nu a fost scos din sediul Poliției Sighet. Sursele noastre spun că polițiștii au întocmit deja un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor!!! Același individ mai are un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere. Individul este cunoscut sub porecla de ”Mănușă Albă”.

  • Florin Ciobanu, șef Poliția Locală Sighetu Marmației: Nu ştim încă în ce măsură o ţinea, sechestrată sau stătea de bună voie, deşi din primele declaraţii ambele variante reies că-s reale. Nici fata nu-şi dorea în primă fază să se întoarcă acasă, probabil din cauză că era foarte, foarte speriată. 

În locuinţa bărbatului, ar fi fost aduse de-a lungul timpului mai multe fete, spun vecinii. 

  • Vecin: Nu ştiu ce să vă spun dacă a fost de bună voie, pentru că el a mai adus o fată şi a ţinut-o forţată aici. 
  • Vecin: Se droga, bea, fura. Era un dezastru. A făcut repetate… mie mi-a golit garajul de mii de euro. Maşina toată mi-a găurit-o şi a bătut cu cuţitul.
  • Vecină: Deci e un hoţ, fură, ameninţă, noaptea umblă pe aici. De la vecini a furat lemne, de la celălalt vecin a furat brichete.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Untold a anunțat oficial data festivalului din Dubai.

Redactie

Romania a lansat noile pașapoarte imposibil de falsificat. Mănăstirea Bârsana pe una dintre pagini

Vasile Dale

VIŞEU DE JOS: Acţiune a SPJ Salvamont pentru coborârea unui bătrân bolnav dintr-o zonă greu accesibilă – actualizare

Redactie

3 mesaje

EXCLUSIV: ”Mănușă Albă” a fost reținut de poliția Sighet. El a fost dus în arest IPJ Maramureș – Stiri din Maramures noiembrie 13, 2023 at 9:03 pm

[…] Misterul dispariției Melindei. Fata a fost găsită pe… […]

Raspunde
dan noiembrie 14, 2023 at 10:33 am

Parca ieri, alaltaieri a aparut stirea ca a fost gasita ibtr-un centru de zi. De unde ai cules stirea , Vasile Dale?

Raspunde
Vasile Dale noiembrie 14, 2023 at 10:39 am

Dvs habar nu aveti ce vorbiti sau ați citit cine știe pe ce site-uri obscurre! A fost gasită ieri dimineață intr-o garsonieră socială.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.