Odinioară una dintre cele mai frumoase clădiri din Baia Mare, simbol al prosperității orașului, Hotelul Minerul zace acum într-o mizerie cruntă, dărăpănat, plin de gunoaie, de oameni ai străzii și uitat de autorități. O pată jalnică pe imaginea Centrului Vechi al municipiului, unde toți turistii vin să-și facă poze iar localnicii ies la promenadă. Primăria se cam spală pe mâini. Nu poate face mare lucru decât sa someze proprietarul. Acesta insă ignoră avertismentele.
Baimarenii isi amintesc cu drag despre Complexul Minerul. De mult, acolo functiona un cinematograf, un hotel, o braserie si un restaurant. Cladirea, una de referinta in oras, este acum o ruină. Cei care trec prin Centrul Vechi nu pot sa nu observe starea de degradare in care a ajuns imobilul. Peretii se darama, apa s-a infiltrat peste tot, oamenii strazii si-au gasit adapost acolo, ajungand sa locuiasca pana si in podul cladirii. Munti de mizerii strajuiesc incaperile de parca asta le-ar fi fost destinatia : groapă de gunoi. Atarnă cabluri din pereti si la interior si la exterior, tavanele se prabusesc, se desprinde caramida, iar geamurile sunt sparte.
Intr-unul din spatiile de la parter, pe partea de pe strada Teatrului, unde functiona candva un magazin de chimicale acum oricine poate patrunde in interior. Probabil oamenii strazii au facut asta pentru a-si stabili inauntru cartierul general pentru ca deja acolo sunt deseuri aruncate iar lumina este aprinsa si in timpul noptii.
O tigara uitata aprinsa ar putea transforma toata cladirea in scrum, iar autoritatile…Autoritatile spun ca in proprietatea Primariei este doar sala de spectacole. In rest totul apartine unor privati. Pe care i-ar fi somat de nenumarate ori sa puna imobilul in sigurata, dar fara succes. Se mai dau si amenzi contaventionale dar tot degeaba fiindca nu le plateste nimeni. De cateva ori Politia Locala a evacuat oamenii strazii, dar acestia de reintorc acolo si tot asa.
Cei care se afla acum la carma orasului se rezuma la atat: imobilul nu le apartine, insa in cazul unui posibil incendiu cine se face responsabil? Pisica este aruncata de la stanga la dreapta, cum ca spatiul despre care vorbim este in proprietatea unei unitati bancare si ca reprezentantii acesteia ar fi cei care ar trebui sa ia masuri. In acelasi timp nimeni nu ne spune ce decizii de sanctionare au fost sau vor fi luate pentru faptul ca acest spatiu este lasat neingrijit. Viceprimarul cu atributii de primar Doru Dancus a declarat ca Primaria se afla in litigiu cu proprietarul cladirii. Viceprimarul Pap Zsolt spune ca se va interesa de caz. Si atunci ne intrebam, chiar nu se poate face nimic? Chiar nu conteaza ca aceasta cladire apartine orasului, fie ea si in proprietate privata? Poate ramane in starea deplorabila in care se afla fara a se putea face ceva?
De precizat ca acea cladire a fost construita de municipalitate in anul 1874 si reconstruită in anii 1906-1910 dupa ce a ars in 10 august 1905. I s-a dat numele „Istvan Kiraly”, denumire romanizata in 1919 in Hotelul „Stefan Voda”, apoi schimbata in Hotelul „Sfantul Stefan”, iar in perioada comunista in Hotelul „Minerul”. A rezistat aproape un secol, fiind o cladire de referinta din orasul nostru, pentru ca dupa 1990 sa intre in declin, odata cu iuresul privatizarii. Pretul achitat de orasul Baia Mare pentru edificarea cladirii era, conform cotatiilor Bursei din New York din anul 1874, echivalentul a 120 de kilograme de aur de 24 de karate. Acum, in situatia jalnica in care se afla, oare cat mai valoreaza?
Articol realizat de colegii noștri de la PLUS TV Maramureș
2 mesaje
Mai multe clădiri din centrul istoric sunt ca după război ! Bine că instanțele de judecată au avut mare grijă cu retrocedările. Dacă proprietarii nu primesc milioanele de euro pe care le cer, le lasă în paragină. În alte țări, asemenea clădiri lăsate în paragină sunt supraimpozitate, în așa fel încât proprietarii caută să le vândă la prețuri mai corecte, să scape de impozitele mari. Doar la noi este …țara lui Papură Vodă !
Casa de Cultura a Sindicatelor,Cinematograful Dacia,Strandul Municipal,Casa Tineretului,sunt de asemenea uitate,lasate in paragina,distruse de timp si nepasare.Combinatul chimic,I.M.M.U.M; IMUAS; APSA sunt denumiri carora multi nu le stiu semnificatia .Mii de oameni au lucrat zeci de ani acolo si ce a mai ramas
nu aminteste cu nimic de destinatia initiala.In foarte multi ani de democratie am reusit doar sa distrugem .Nici-un interes din partea autoritatilor,avem in schimb sensuri giratorii cu panselute si amenajarea aiuritoare a raului Sasar.