BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricNationalRecomandate

Trei tineri și doi minori au fost arestați! Sunt principalii suspecți în uciderea maramureșeanului care conducea un TIR pe o autostradă din Belgia

Autoritățile belgiene au arestat cinci tineri, suspectați că au omorât un șofer român de TIR. Bietul om a avut parte de un sfârșit fulgerător.

Pe când trecea pe sub un pod, pe o autostradă, respectivii au aruncat de sus, un grilaj de canalizare. Obiectul, care cântărea zeci de kilograme, l-a izbit direct prin parbriz. Surse din Belgia spun că tinerii se aflau sub influența unui gaz cu efect narcotic.

Șoferul român de TIR era în cursa între Namur și Liege, pe autostrada E42. Era trecut de miezul nopții când, dintr-o dată, un grilaj metalic i-a lovit parbrizul ca o ghiulea.

Se pare că niste tineri aflați pe podul care trece peste autostradă au atârnat capacul de canalizare cu o curea deasupra șoselei de mare viteză și au așteptat să treacă un vehicul. Când acest lucru s-a întâmplat s-a petrecut tragedia.

„Mai mulți indivizi au aruncat capacul de canalizare de pe acest pod. Din păcate acest capac de canal a căzut în dreptul cabinei, a perforat parbrizul și l-a ucis pe șofer”, notează o publicație belgiană.

Șoferul român în vârstă de 50 de ani a murit pe loc. Partenera lui, care se afla în dreapta, a avut prezenta de spirit și a oprit în siguranță vehiculul.

Petru Godja, fiul partenerei românului: „Ea nu a dormit deloc, era în partea dreaptă, citea un acatist și când a văzut asta a și sărit. L-a ținut cu o mână ca să nu pice jos de pe scaun și a încercat să oprească camionul. Cum era noapte și a picat de pe pod nu s-a văzut ce vine spre ei”.

Anchetatorii care au cercetat zona au observat că din patru canale doar unul mai avea capac.

Procuratura din Namur a preluat cazul, iar ulterior accidentului poliția a arestat 5 indivizi, suspectați de crimă. Doi dintre ei sunt minori. Presa locală din Belgia scrie că tinerii s-ar fi aflat sub influenta unui gaz cu efect narcotic și ilariant folosit în anestezie, însă anchetatorii așteaptă rezultatele analizelor înainte de a confirma această ipoteză.

Șoferul și partenera lui erau împreună de 5 ani și lucrau pentru o firmă din Spania. Încărcaseră tirul în Belgia și mergeau în Franța. Conduceau cu rândul, iar femeia îi cedase bărbatului locul la volan cu 20 de minute înainte de tragedie. (Informații preluate de pe știrileprotv.ro.).

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2024/05/11/exclusiv-foto-tragedie-in-belgia-un-sofer-de-tir-din-maramures-a-murit-dupa-ce-un-inconstient-ar-fi-aruncat-de-pe-un-pod-un-capac-de-canalizare-pe-autostrada

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO CAMERĂ SUPRAVEGHERE: Răzbunare mafiotă sau pur teribilism? Un autoturism distrus cu ciocanul pe strada Păltinișului din Baia Mare (actualizare)

Vasile Dale

Operațiuni pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori

Redactie

INCENDIU LA SATU MARE: A luat foc un atelier auto (FOTO)

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.