BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Tânăr de 23 de ani, arestat preventiv pentru tentativă de furt calificat în Baia Mare

La data de 30 decembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 23 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 16:20, profitând de faptul că geamul unei locuințe era deschis, acesta ar fi pătruns în imobil cu intenția de a sustrage bunuri.

Tânărul a fost surprins de proprietarul locuinței și a părăsit imobilul fără să sustragă bunuri.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a fost dispusă măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Notă: Precizăm că în cazul prezentat efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ce spune instanța

HORVAT IOSIFInculpat

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 4820/197/P/2025, din data de 31.12.2025 şi în consecinţă: În temeiul art. 202 alin.1 şi 3, art. 223 alin. 2, art. 226 alin. 1 Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului HORVAT IOSIF, pentru săvârşirea infracțiunilor de: tentativă la furt calificat, faptă prev. de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1, lit. d) ?i alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31 decembrie 2025 până în data de 29 ianuarie 2026 inclusiv. Respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului Horvat Iosif, prin apărător, de a se lua împotriva sa măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 31.12.2025, ora 12:20. Document: Încheiere de dezînvestire  4483/2025  31.12.2025.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: ÎNCĂTUȘAT de 4 POLIȚIȘTI – Un băimărean înjura pompierii care interveneau la stingerea incendiului. Hidranții nu aveau presiune

Vasile Dale

BORŞA: Un cetăţean a sărit în ajutorul unui poliţist pentru a imobiliza un şofer recalcitrant

Vasile Dale

VIDEO: Elevii înghesuiți în autobuze pe ruta Baia Mare – Asuaj! Prefectul a pus ”piciorul în prag”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.