BREAKING NEWSImportant

IONEL BOGDAN, președinte CJ Maramureș: ”Am pus piatra de temelie a dezvoltării pe termen lung a Maramureșului”

În ședința de astăzi a Consiliului Județean au fost aprobate documentațiile pentru cele patru parcuri de specializare inteligentă: Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare și Târgu Lăpuș. Ele vor fi depuse mâine dimineață, când se deschide apelul de finanțare pe programul POR pentru Regiunea de Nord-Vest.

În total, e vorba de peste 74 milioane de euro, sumă care cuprinde și banii pentru infrastructură, dar și ajutorul de stat pentru instalarea antreprenorilor care investesc în aceste parcuri.

Practic, prin aceste proiecte, se rezolvă problema infrastructurii în fiecare parc industrial: reațea de apă, canalizare, gaz și curent, drumuri de acces pentru fiecare parcelă. Astfel, fiecare investitor are toate facilitățile pentru a investi în Maramureș.

Totodată, fiecare antreprenor, în urma selecției, va beneficia de ajutor de stat de până la 2,5 milioane de euro, dar nu mai mult de 60% din investiția propriu zisă, pentru construcții și dotări în Parcul Industrial.

”Consider că, prin depunerea spre finanțare a proiectelor pentru parcurile industriale de specializare inteligentă, am pus piatra de temelie pentru dezvoltarea pe termen lung a județului nostru, care va aduce bunăstare pentru maramureșeni, aici, acasă.” – a spus Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Acesta a ținut să mulțumească tuturor celor care au făcut posibilă depunerea la timp a proiectelor: colegilor de la Parcuri Industriale SA; colegilor din Consiliul Județean care au lucrat la aceste proiecte; consilierilor județeni care au înțeles importanța lor; primarilor care au pus la dispoziție terenuri pentru aceste parcuri.

Te-ar putea interesa si

POSTURI DE AJUTOR ȘEF DE POST, SCOASE LA CONCURS PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI DE PERSONAL

Redactie

FOTO: Contrabandist urmărit de poliţie în Baia Sprie. A ajuns cu maşina într-un parapet

Redactie

Un bărbat din Baia Mare a vrut să-și impresioneze soția de ziua ei, dar a fost întrerupt de jandarmi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.