BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

VIDEO: A venit iarna în Maramureş. A nins în zona de munte a Borșei

Iarna a început să își facă simțită prezența şi în Maramreş. Temperaturile din termometre au scăzut. În ultimele ore a nins şi la Borşa şi la Staţia Iezer.

De altfel, meteorologii ANM au emis două avertizări meteo Cod galben de vijelii, ninsori și viscol, care vizează 37 de județe ale țării.

Prima avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00, 12 noiembrie, ora 08:00. Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În zona montană vor fi precipitații mixte, iar la peste 1400 m vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpații Orientali.

La munte vor fi rafale de 60…80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…100 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută. Unele intensificări ale vântului cu viteze de 45…55 km/h vor fi și în restul teritoriului. În dimineața zilei de duminică în zonele joase din estul Transilvaniei și Maramureș, trecător vor fi precipitații mixte.

A doua avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 12 noiembrie, ora 08:00, 12 noiembrie, ora 18:00. Vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10…15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă.

La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.

Sursa – Salvamont Borsa

Te-ar putea interesa si

VIDEO: REABILITARE TERMICĂ DE MÂNTUIALĂ – 10.000 de euro sunt pagubele provocate de ploaie în apartamentul unui băimărean

Vasile Dale

ACTUALIZARE: O femeie a căzut de la etajul 3 al unui bloc de pe str. Mărăşeşti. Din păcate femeia a decedat

Redactie

PRIMUL ACCIDENT MORTAL DIN ACEST AN ÎN JUDEŢ: Un pieton a murit după ce a fost lovit de o maşină. Şoferul a fugit de la faţa locului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.