BREAKING NEWSImportantTara Chioarului

TULGHIEȘ – Încă un proiect încheiat cu succes de administrația publică locală din Mireșu Mare (foto)

Reabilitarea și modernizarea grădiniței din Tulghieș a fost finalizată. Valoarea totală a investiției a fost de 2,5 milioane lei.

”Am reușit și trecerea grădiniței la program prelungit după demersuri la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș pentru revizuirea normalelor didactice ale educatoarelor și salarizarea personalului. Drept urmare copiii nu mai pleacă din satele noastre la alte grădinițe, ba chiar se înscriu mai mulți copii decât înainte.

Proiectul a beneficiat de finanțare din fonduri europene la care s-a adăugat o co-finanțare substanțială din fonduri naționale.

Asemenea proiecte co-finanțate prin fonduri europene înseamnă o șansă în plus pentru dezvoltare și o viață mai bună. Partea mai puțin vizibilă pentru cetățeni este birocrația acestor proiecte, cu proceduri anevoioase și foarte multe documente. Ca să vedeți ce înseamnă birocrația proiectelor cu fonduri europene, contractul de finanțare cu autoritatea contractantă a fost semnat în mai 2020” a transmis Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

Te-ar putea interesa si

FOC VIOLENT LA SIGHET: Un bărbat a ars de viu într-o casă improvizată

Vasile Dale

Comunicat de presă – Ionel Bogdan: Mulțumesc colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o pentru un nou mandat de președinte al PNL Maramureș

Redactie

Florin Zaharie mai aproape de a-și împlini visul (video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.