BREAKING NEWSImportant

FOTO: Produse susceptibile a fi contrafăcute ridicate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Peste 100 de articole vestimentare și jucării, susceptibile a fi contrafăcute, au fost depistate de polițiști în urma activităților desfășurate la sediile a trei societăți comerciale din Baia Mare. Bunurile, în valoare de aproximativ 10 000 lei au fost ridicate, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Ieri, 11 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit în domeniul contrafacerii de mărfuri și domeniul comercializării de articole vestimentare,

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate trei societăți comerciale de pe raza municipiului Baia Mare.  Polițiștii au constatat 20 de infracţiuni pe linia Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 115 produse susceptibile a fi contrafăcute, respectiv obiecte de îmbrăcăminte și jucării care poartă însemnele unor mărci înregistrate,  în valoare de aproximativ 10 000 lei.

În continuare, sub supravegherea procurorului de caz se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prev. și ped. de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.

Te-ar putea interesa si

DIN NOU: Un Ford înmatriculat în Cluj a ajuns în tufele de lângă bariera de la Hideaga

Vasile Dale

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: Ministrul Sănătății în vizită de lucru la spitalele din Sighet, Vișeu de Sus și Borșa

Redactie

RO-ALERT: Remetea Chioarului şi Recea, carantinate zonal

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.