Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

RUTIERE: Prins băut la volan și cu permisul suspendat. Mai multe infracțiuni rutiere la Borșa, conducea ilegal pe străzile din Tăuții de Sus

Azi-noapte, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, care desfășurau activități specifice în traficul rutier, au oprit pentru control un autoturism, condus de către un tânăr de 25 de ani.

Polițiștii au efectuat verificări în bazele de date și au stabilit că persoana identificată la volanul autoturismului se află în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testarea acestuia cu apartul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În vederea determinării îmbibației alcoolice, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal, iar sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

*****

La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au oprit pentru control un ATV, care circula pe strada Victoriei din localitate, fără a avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare.

Polițiștii au identificat persoana care conducea vehiculul în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Borșa, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, verificările privind legalitatea circulației vehiculului au relevat că acesta nu a fost înmatriculat sau înregistrat.

Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea mostrelor biologice de sânge la unitatea medicală.

Astfel, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.

*****

Ieri, 15 iunie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii orașului Baia Sprie au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Forestierului din localitatea Tăuții de Sus.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din orașul Baia Sprie.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.

Polițiștii reamintesc faptul că respectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice contribuie la creșterea siguranței rutiere și la reducerea riscului producerii unor evenimente nedorite.

****

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT