Ieri, 20 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș și cei ai Secției nr. 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip razie, în orașul Târgu Lăpuș și în comunele aflate în zona de competență.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din structurile de ordine publică, investigarea criminalității economice, rutieră, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș.
Activitățile s-au realizat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, infracțiunilor cu violență comise în zonele identificate cu risc criminogen și în zona localurilor de alimentație publică, prevenirea conflictelor stradale, a traficului și consumului ilicit de droguri, precum și pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a participanților la traficul rutier.
Astfel, au fost efectuate controale la mai multe locații de alimentație publică și au fost instituite filtre rutiere.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 35.000 de lei. Dintre acestea, 3 sancțiuni au fost aplicate potrivit prevederilor Legii nr. 333 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar 2 conform OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, a fost confiscată suma de 952 de lei, pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, fiind provenită din activitățile comerciale desfășurate.
De asemenea, un autovehicul, care nu prezenta siguranță în trafic, a fost oprit din a circula. Astfel, certificatul de înmatriculare a fost reținut până la remedierea problemelor constatate.
Activitățile s-au realizat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, la nivelul întregului județ, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județ.












