Eveniment

CAZ INCREDIBIL LA MIREȘU MARE – Un vânător a tras după un câine dar a nimerit o femeie de etnie rromă

puscaCaz incredibil în comuna Mireșu Mare. Un bărbat, vânător cu acte în regulă, a făcut greșeala vieții lui. Acesta a tras un foc de armă după un câine vagabon pe un fond de vânătoare se pare. Numai că alicele au nimerit și o femeie de etnie rromă care se afla în zona respectivă.

Conform primelor informații se pare că femeia se deplasa pe jos pe fondul de vânătoare iar vânătorul, chiar cel care răspunde de zona respectivă se pare, habar nu avea de prezența acesteia în zonă.

După incident, vânătorul a sunat la 112 și a chemat ajutoare. Un echipaj medical a sosit la fața locului și a primit îngrijiri medicale, rana suferită nefiind gravă. Nu a fost nevoie de transportul ei la spital.

Acum polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact circumstanțele producerii incidentului.

ACTUALIZARE 1

„A fost sesizat serviciul de specialitate din cadrul IPJ MM care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a comis fapta și a dispune masuri” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE 2

„Referitor la articolele apărute în mass media care au relatat că o femeie în vârstă de 53 de ani din Remeţi pe Someş ar fi fost împuşcată de un vânător, vă precizăm că poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-ar fi comis fapta. În cadrul verificărilor efectuate azi, 03 mai, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au prezentat-o pe femeie medicului legist care a constatat că leziunea, provocată în perioada 26 – 27 mai a.c., nu are caracter de plagă făcută de glonţ sau alice” a declarat astăzi, 3 mai 2017, Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Te-ar putea interesa si

RUTIERE: Un vâlcean a gonit cu autoturismul prin Baia Mare fără să dețină permis de conducere

Redactie

Salvamontişti şi poliţişti de frontieră caută încă un ucrainean rătăcit pe munte în zona Vf. Pop Ivan – ACTUALIZARE

Redactie

Alcoolemia record cu care a fost prins un bărbat din Baia Mare la volan. Şoferul inconştient a fost arestat preventiv

Vasile Dale

1 mesaj

Rasistul iunie 27, 2017 at 10:35 pm

Foarte bine. Trebuie impuscati toti. Trebuia sa nu cheme salvarea.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.