EvenimentMaramuresul Istoric

TREI DOSARE PENALE: Nu conduceţi autovehicule dacă aţi consumat alcool!

Poliţiştii iau măsuri ferme şi întocmesc dosare penale ori de câte ori constatată că siguranţa traficului rutier este pusă în pericol. Ieri, 28 decembrie, au fost întocmite trei dosare penale pe numele unor şoferi depistaţi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice în stare de ebrietate.

În timp ce acţionau pentru supravegherea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie pe raza judeţului, poliţiştii au depistat trei maramureşeni care şi-au pus atât propria viaţă în pericol cât şi pe a pasagerilor pe care îi transportau sau pe a altor participanţi la trafic. Deoarece un tânăr din Săliştea de Sus, un bărbat din Lăpuş şi unul din Sat Şugatag au avut o concentraţie alcoolică de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceştia au fost transportaţi la spital sau la centre de permanenţă unde le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de alcool, multe dintre tragediile de pe drumurile publice producându-se pe fondul consumului de alcool. Sărbătorile pot fi fericite şi fără consum excesiv de alcool! În cazul în care alegeţi să consumaţi alcool, nu vă urcaţi la volanul autoturismului!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: SENTINȚĂ DEFINITIVĂ – Polițistul Sebastian Chira a fost condamnat la 3 ani și șase luni închisoare CU EXECUTARE. Era beat în momentul accidentului soldat cu decesul unui profesor de sport – actualizare

Vasile Dale

AȚI VĂZUT-O? Familia şi poliţiştii caută o tânără de 21 de ani din Baia Sprie, dispărută de la domiciliu – actualizare

Redactie

PROZĂ: La 13 ani băimăreanul Raul Alexandru Mitruți a debutat în lumea literaturii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.