Eveniment

JUSTIŢIE: GREFIERII ANUNŢĂ PROTESTE ÎNCEPÂND DIN 1 FEBRUARIE

În data de 1 februarie 2018, pe parcursul întregii zile, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea va protesta față de modul de calcul al drepturilor de natură salarială începând cu data de 1 ianuarie 2018, prin purtarea unei banderole albe pe braţul drept, fără a afecta activitatea instanţelor sau parchetelor sau programul de lucru cu justiţiabilii.


Principalul motiv de nemulțumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă și în funcție, vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 și 500 lei, cu toate că, ministrul muncii și justiției sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creștere graduală.

Considerăm astfel că suntem discriminați față de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creștere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creștere salarială de 10%).

Mișcarea de protest reprezintă o încercare de a atrage atenția factorilor decizionali asupra situației în care ne aflăm, Ministerul Justiției fiind sesizat cu privire la aceste probleme, fără a adopta însă o poziție oficială în vederea rezolvării problemei.

Dacă situația nu se va rezolva în zilele ce urmează, arătăm faptul că suntem dispuși să apelăm la mișcări de protest, inclusiv prin întreruperea temporară a activității.

Membri fondatori ai Asociației Grefierilor din România

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Impact între două autoturisme în Baia Mare, în intersecţia bulevardelor Bucureşti cu Unirii

Redactie

EXCLUSIV SURSE: PRINȘI – Polițiștii băimăreni au identificat bătăușii polițistului local. Unul reținut pentru 24 de ore (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Crăcană, Fane și Cătălin aduși în fața judecătorilor pentru mandate de arestare. Vezi filmul umilinței din Ziua de Crăciun la care are au fost supuși doi tineri din Vișeu de Sus

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.