BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

VA PLĂTI PENTRU FAPTELE SALE: Un bărbat din Săliştea de Sus, arestat preventiv pentru omor

La propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramures instanta a dispus arestarea lui M.V., în vârstă de 43 de ani, fără antecedente penale, fără ocupaţie, domiciliat în Săliştea de Sus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 14/DL/16.03.2018, pronunţată în dosarul nr. 542/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2018, până la data de 14 aprilie 2018, inclusiv, a inculpatului M.V., în vârstă de 43 de ani, fără antecedente penale, fără ocupaţie, domiciliat în Săliştea de Sus, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 14.02.2018, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în zona locuinţei victimei din Săliştea de Sus, pe fondul unui conflict spontan cu aceasta, i-a suprimat viaţa, aplicându-i, cu o bâtă, o lovitură în zona capului, în regiunea parietală.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în comunicatul transmis de Tribunalului Maramureş.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: E alertă maximă în Maramureș: amenințare cu pistolul în Rona de Sus!!! (actualizare)

Vasile Dale

Alunecare de teren la Repedea, afectat DJ 187

Redactie

ULTIMA ORĂ: Horia Scubli, primarul încă în funcţie la Sighet, infectat cu noul coronavirus, dus cu ambulanța în Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.