Eveniment

ALCOOLUL, PERICOL PUBLIC PE ŞOSELE: Şapte persoane s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub inflenţa băuturilor alcoolice

În dorinţa de a reduce victimizarea prin accidente rutiere provocate de nerespectarea normelor legale, poliţiştii rutieri maramureşeni au fost şi în weekend prezenţi pe principalele artere de circulaţie de pe raza judeţului.

În cadrul activităţilor desfăşurate poliţiştii au identificat şapte persoane care, din cauza conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, au pus în pericol siguranţa traficului rutier.

Cele şapte persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 62 de ani, sunt cercetate acum de poliţişti în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale în cazul şoferilor depistaţi în acest weekend în timp ce conduceau autoturisme cu viteza peste limita legală sau în cazul celor care au încălcat alte norme rutiere. Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 16.000 de lei.

BILANŢUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE: POLIŢIŞTII AU INTERVENIT LA PESTE 200 EVENIMENTE

În perioada 11–17 iunie polițiștii maramureşeni au desfășurat mai multe acțiuni și controale, intervenind pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la 204 evenimente, cele mai multe sesizate prin 112.

În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii au identificat 12 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, au dispus măsuri preventive faţă de patru persoane şi au găsit trei persoane declarate dispărute.

În perioada analizată au fost constatate trei fapte de contrabandă, fiind confiscate 17.520 pachete cu ţigări, şi au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni silvice, fiind dispusă măsura confiscării a peste 10 mc material lemnos tăiat sau transportat ilegal.

De asemenea poliţiştii au aplicat 126 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru abateri de la prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de peste 37 000 de lei.

Te-ar putea interesa si

INCENDIU VIOLENT: AUTOCAR PLIN CU 50 DE PELERINI A LUAT FOC IN PASUL GUTAI (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO – ABSOLUT HALUCINANT CE SPUN AVOCAȚII: ”Am constatat cu stupoare că în județul Maramureș se dau soluții sub imperiul puterii presei”, ”Soluțiile instanțelor de judecată sau măsurile preventive se iau urmare a presiunii mediatice”

Vasile Dale

”FURT DE AUTO” INVESTIGAT PE DEGEABA: Un băimărean a uitat unde şi-a parcat maşina. Unde au găsit-o poliţiştii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.