Eveniment

SURPRINS CU APARATUL RADAR: Băimărean fără permis de conducere depistat în trafic conducând maşina cu 105 km/h

Recordul pe care şi-l doresc poliţiştii este cel al zilelor în care fiecare dintre cei care pleacă la drum ajunge cu bine la destinaţie. Nu sunt tolerate faptele care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic şi, în cazul în care constată astfel de fapte, poliţiştii iau măsuri ferme.


Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au depistat la timp un tânăr care conducea un autoturism cu viteză excesivă şi care nu deţine permis de conducere.

Băimăreanul, în vârstă de 29 de ani, a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, în timp ce conducea autoturismul pe strada Electrolizei din municipiu, cu viteza de 105 km/h. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

A fost depistat la timp, nu a produs niciun accident, însă pe numele lui a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. La finalizarea cercetărilor vor fi propuse măsuri legale.

Poliţiştii reamintesc că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere produse pe drumurile publice.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: De două zile arde vf Plaiului din Vișeu de Sus. 14 incendii de vegetație au făcut ravagii în Maramureș în nici 24 de ore

Vasile Dale

DEMERSURI: Au finalizate protocoalele de colaborare cu CNAIR pentru centurile ocolitoare ale municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației

Redactie

CORONAVIRUS: Persoanele izolate la domiciliu, verificate de poliţişti şi jandarmi

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.