BREAKING NEWSNationalRecomandate

AM AJUNS SA O VEDEM ȘI PE ASTA: Doi tineri, unul din Baia Mare, au furat covoarele dintr-o gospodărie din Jibou (foto)

Am trăit să o vedem şi pe asta. Doi tineri din Baia Mare, respectiv Jibou au furat nu mai puţin de şase covoare dintr-un imobil din oraşul Jibou.

Corespondentii nostri de la Știri din Sălaj, ne-au transmis faptul ca ieri, 30 ianuarie, în jurul orei 10.25, jandarmii din cadrul Plutonului Jibou au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unor bunuri dintr-un imobil.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în seara zilei de marţi, 29 ianuarie, în jurul orei 23.00, două persoane au pătruns prin efracţie într-un imobil privat de pe strada Tudor Vladimirescu, din localitatea Jibou, de unde au sustras un număr de 6 covoare.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi restituite proprietarului de drept.

Pe numele făptuitorilor, un bărbat de 20 de ani din municipiul Baia-Mare şi o femeie de 18 ani din localitatea Jibou, au fost întocmite acte de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi sancţionată de Art. 229 Cod Penal, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

“O patrulă de jandarmi a verificat mai atent provenienţa mai multor covoare deţinute de doi cetăţeni din Jibou, stabilind că acestea au fost ajutate „să zboare” din posesia proprietarului, prin spargerea lacătului de la uşa unui imobil privat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate iar pe numele făptuitorilor au fost întocmite acte de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Jandarmeriei Sălaj.

Te-ar putea interesa si

SCANDAL LA O BISERICĂ DIN SIGHET / ACTUALIZARE – Peste două sute de enoriași se împotrivesc numirii unui nou preot, impus de Episcopie. SE STRIGA HOTII! HOTII! Ce spune Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului (GALERIE FOTO – VIDEO)

Vasile Dale

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: Cod roşu de caniculă în Maramureş

Redactie

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului marcată prin fapte în Maramureș, la  Althera, unicul centru de terapii alternative din România

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.