Maramuresul Istoric

SIGHETU MARMAŢIEI: Cum arată mâncarea servită nevoiaşilor la Cantina de ajutor social (FOTO)

Un internaut a postat pe rețeaua de socializare Facebook câteva poze cu „mâncarea” servită nevoiașilor din Sighet la Cantina de ajutor social. Cantina a fost dată în administrare privată de Primărie cu patru ani în urmă către firma Kis Pipa.

Deși în aceeași locație se poate servi meniul zilei de clienți obișnuiți, care este variat și foarte gustos, se pare că pentru aceiași bani câți se decontează de Direcția de Asistență Socială (DAS) Sighet, 12 lei / meniu / zi, mâncarea pentru nevoiașii care beneficiază gratuit de o masă / zi meniul bun este înlocuit cu lături.

Un utilizator al rețelei Facebook a postat pozele însoțite de următorul text:

„Așa mâncare se dă la CANTINA DE AJUTOR SOCIAL din SIGHETU MARMAȚIEI. Acesta este meniul de 12 lei pe zi, iar de vineri până luni se dau o rudă de salam și două ouă fierte. Pe lângă faptul că mâncarea nu este bună de nimic, este și stricată, de nu se uită nici câinii la ea. Ciorba este apă chioară, amestecată cu toate rămășițele ce rămân în farfurii de la clienții restaurantului KIS PIPAS. De acolo dau mâncare la familiile nevoiașe. AȘA PRIMAR, AȘA MÂNCARE! RUSINE SĂ-I FIE [primarului – n.r.] că nu se iau măsuri sau să se facă controale!”, își încheie cu năduf internauta postarea.

În poze se poate observa o ciorbă de origine incertă, ceva fasole obosită cu o feliuță de ciolan, două ouă fierte și o rudă de salam ieftin – Poftă bună!

Preluare Sighet247

Te-ar putea interesa si

A DAT FOC: Un tânăr din Borşa a fost arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: ÎN VINEREA MARE LA BORȘA – Un localnic susține că a fost bătut crunt de ”celebrul Colț Alb” (actualizare)

Vasile Dale

POVEŞTI ADEVĂRATE: Pod de jucării pentru copiii ucraineni, doi bătrâni şi-au lăsat copiii, de profesie medici, la Kiev. poveşti inventate de părinţi pentru a nu explica celor mici tabloul crunt al războiului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.