Important

Educație pentru viață: Câştigătorii concursului de educaţie rutieră (FOTO)

Oare câți copii știu totul despre biciclete? Cum să-și mențină echilibrul printre diferite obstacole, dar și regulile pe care trebuie să le respecte atunci când pedalează vehicule pe două roți pe drumurile publice?

19 copii, din opt județe, și-au luat bicicletele și au venit în Baia Mare pentru a-și demonstra abilitățile teoretice și practice, în cadrul concursului Educație rutieră – educație pentru viață.

Proba teoretică, care a presupus rezolvarea unui chestionar din domeniul legislaţiei rutiere, a fost urmată de proba practică, de îndemânare cu bicicleta pe un traseu prestabilit.

Locul 1 la fete a fost obținut de Moldovan Diana, din Reghin, iar la băieți a fost obținut de maramureșeanul Tămaș Ruben, de la Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand Sighetu Marmației.

Competiţia, organizată de Societatea Română de Caritate CARROM, în colaborare cu Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand Sighetu Marmației (profesor Miel Nelu) și Poliția Rutieră Maramureș este una de tradiţie în cadrul Sărbătorii Castanelor.

A fost o zi interesantă și pentru copiii care au vizitat parcările centrelor comerciale Lidl din județul nostru. Polițiștii i-au învățat pe cei mici cum să adopte un comportament rutier responsabil, astfel încât să nu ajungă victime ale accidentelor rutiere.

Te-ar putea interesa si

DUPĂ GRATII: Cinci maramureşeni condamnaţi la închisoare depuşi în penitenciar de poliţişti

Vasile Dale

Polițiștii de prevenire și antidrog la tabăra de Karting din Baia Mare

Vasile Dale

ŞOCANT: Clujean cercetat după ce a făcut sex cu căţeluşa lui

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.