Eveniment

ATENŢIE LA NEATENŢIE: Un bărbat a rămas fără 2.000 de lei, uitaţi în fanta bancomatului (ACTUALIZARE)

Poliţiştii din Baia Sprie cercetează un caz de însuşire a bunului găsit, după ce au fost sesizaţi că un bărbat a rămas fără suma de 2.000 de lei.

Practic, bărbatul a declarat că sâmbătă, 08 februarie, a efectuat două operaţiuni de solicitare numerar de la un bancomat de pe strada Gutinului din Baia Sprie. Apoi a luat banii solicitaţi prima dată şi a plecat, întrucât bancomatul nu i-ar fi eliberat cea de-a doua sumă solicitată. Ulterior a aflat că i-au fost eliberaţi şi cei 2.000 de lei, solicitaţi a doua oară, însă au rămas în fanta bancomatului, iar o persoană necunoscută i-a însuşit pe nedrept.

Poliţiştii desfăşoară verificări pentru a identifica persoana şi a recupera prejudiciul.

Atunci când găsiţi lucruri sau sume de bani care nu vă aparţin, aveţi la dispozţie 10 zile pentru a-i preda autorităţilor sau celui care le-a pierdut. În caz contrar, fapta constituie infracţiune şi se poate pedepsi cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

UPDATE: poliţiştii din Baia Sprie au identificat persoanele care şi-au însuşit pe nedrept o sumă de bani din fanta unui bancomat

Activităţile specifice de cercetare efectuate de poliţiştii din Baia Sprie cu privire la însuşirea pe nedrept a sumei de 2 000 de lei din fanta unui bancomat de pe strada Gutinului, au dus la identificarea a doi tineri bănuiţi de comiterea faptei.

Verificările poliţiştilor au relevat că ambii tineri au 17 ani şi sunt domiciliaţi în comuna Copalnic Mănăştur.

În continuare se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit, faptă prevăzută de Codul Penal.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: Acuzații de sclavie la Primăria COROIENI – 8 angajați ar fi puși de primar să presteze servicii de curățenie în casa părintească a secretarului general al MAI. Află reacția primarului (actualizare)

Vasile Dale

Ciolacu despre cazul Cherecheș: „Costurile de a-l prinde au fost majore. Trebuie să luăm brățări”

Vasile Dale

La mulţi ani, chef Vasile Hotca! El va găti o masă caldă în 7 ianuarie, la bisericuța de lemn de pe bd. Republicii, pentru nevoiașii băimăreni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.