Recomandate

TENTATIVĂ DE SUICID / ACTUALIZARE: Tânăr din Curtuiuş, venit din Italia, suspectat de familie că ar avea coronavirus, ar fi încercat să se sinucidă

Un tânăr din Curtuiuş, comuna Valea Chioarului, a fost transportat cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare, autospeciala fiind însoțită de un echipaj de Poliție.

Tânărul a venit acasă din Italia, dintr-o zonă fără risc. Familia, speriată de de coronavirus, nu l-a primit în casă, tânărul fiind pe cale să recurgă la un gest extrem.

Tânărul nu se afla sub măsura autoizolării la domiciliu, starea de sănătate a acestuia fiind cât se poate de bună, spun autoritățile, care au decis transportarea sa cu o autospecială cu izoletă.

ACTUALIZARE

Un tânăr revenit recent din Italia, din localitatea Curtuiușu Mare, comuna Valea Chioarului a avut neînțelegeri cu familia pentru că a fost trimis să locuiască în podul casei. Tânărul nu era izolat la domiciliu, nu a revenit în țară din zone aflate în carantină sau din zona galbenă. Este asimptomatic, dar datorită faptului că în familie există un bolnav cronic, aceștia au decis să îl izoleze.

Tânărul, aflat în stare de ebrietate s-a certat cu membrii familiei, iar ulterior a mers în podul casei, de unde a postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care anunța că se sinucide. Acest mesaj a fost văzut de prietena tânărului care a sunat familia.

Părinții tânărului au apelat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar la domiciliul familiei s-a deplasat echipa de intervenție medicală, dar și echipaj de la poliție. A fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din municipiul Baia Mare.

Tânărul aflat într-o stare avansată de ebrietate a fost consultat de către medicul infecționist și nu prezintă simptomatologie specifică Coronavirusului.

De asemenea, a fost consultat și de către un medic psihiatru, care a decis rămânerea sub supraveghere și internarea acestuia în spital, spun reprezentanţii CJSU Maramureş,

credit foto: ActualMM.ro.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Copil de 12 ani, rănit grav după ce a căzut cu bicicleta pe un deal dintre Fânațe și Brebeni

Redactie

EDITORIAL: Bogdan Eduard – lup singuratic pe tărâmul politicii locale

Redactie

DOLIU ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT: Natalia Gherghel, profesoară la Şcoala „Dimitrie Cantemir” s-a stins din viață

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.