Maramuresul Istoric

CJSU: Încă nu s-a luat nicio decizie cu privire la activitatea restaurantelor și barurilor. Se au în vedere două variante

Până la ora publicării acestui articol, nu s-a luat nicio decizie de către CJSU (Comitetul județean pentru situații de urgență) cu privire la activitatea unităților de alimentație publică: restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc.

Surse din interiorul CJSU, sub protecția anonimatului, au declarat pentru Sighet 247 că se au în vedere două variante cu privire la funcționarea acestora. Măsura s-ar putea aplica în întreg județul Maramureș, nu doar în Sighet.

O primă variantă ia în calcul închiderea în totalitate a acestor unități, considerându-se a fi cea mai bună soluție în reducerea riscului de infectare cu noul tip de coronavirus CONVID-19. Totodată, această măsură ar afecta din plin economia locală, prin impactul direct și total asupra firmelor în cauză, acestea urmând să genereze pierderi foarte mari, putând intra chiar și în faliment.

O altă variantă avută în vedere este propunerea consilierului local sighetean Iuga Nicolae: limitarea programului de lucru a acestor localuri strict între orele 07:00 – 18:00, evitându-se astfel aglomerările de persoane, cel puțin pe timpul serii. Această măsură ar reduce riscul răspândirii coronavirusului și, totodată, ar permite localurilor să supraviețuiască.

Până la luarea unei decizii de către CJSU, localurile în cauză funcționează după orarul normal.

Indiferent care va fi decizia luată, este important ca aceasta să nu întârzie, din rațiuni de fugă de răspundere sau din orice alt motiv.

ACEASTĂ DECIZIE NU VA AFECTA PROGRAMUL DE LUCRU AL SUPERMARKETURILOR, MAGAZINELOR ALIMENTARE, FARMACIILOR SAU A ALTOR UNITĂȚI ECONOMICE CU SCOP COMERCIAL SAU LUCRATIV. Acestea vor funcționa în continuare după programul obișnuit, luând măsurile suplimentare de dezinfecție, instituite în urmă cu două zile.

Sighet 247 va informa de îndată publicul cu privire la măsura luată, imediat ce aceasta va fi făcută publică de către CJSU.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Al 18-lea decedat de la începutul războiului – Un ucrainean găsit mort în albia râului Tisa

Vasile Dale

DIN NOU PE DRUMURILE PUBLICE: Poliţiştii din Ocna Şugatag şi Sarasău, pe urmele şoferilor certaţi cu legea

Vasile Dale

SIGHETU MARMAŢIEI: Consilierii locali și-au ales comisiile de specialitate din CL. Urmează bătălia pentru viceprimar

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.