Eveniment

RUTIERE: Dosare penale pentru că au urcat băuţi la volan, 46 de vitezomani sancţionaţi de poliţişti

Prezenţi şi duminică pe drumurile publice, poliţiştii au oprit pentru verificări mai multe autoturisme, atât pentru a verifica dacă sunt respectate prevederile Ordonanţelor Militare cât şi pentru a-i depista pe cei care comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi pun astfel în pericol vieţile celor care se află pe drumurile publice. Dintre cei opriţi pentru verificări, patru persoane au emanat halenă alcoolică şi s-au ales cu dosare penale.

Spre exemplu, poliţiştii din Baia Sprie au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, iar persoana aflată la volan şi-a continuat deplasarea. În consecinţă poliţiştii au pornit în urmărirea sa, iar în curtea unui imobil, unde a oprit, poliţiştii l-au imobilizat pe bărbatul care se afla la volan şi condus la sediul poliţiei, unde au constatat că este vorba de un bărbat de 33 de ani din Chiuzbaia. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, pe D.N. 1C, pe raza oraşului Tăuții Măgherăuș, poliţiştii au depistat aseară un băimărean de 54 de ani, care conducea cu o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aseară, în jurul orei 21:00, patrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa a oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani din comună. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Azi-noapte, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus care patrulau pe raza localităţii Ruşor au observat că o persoană care conducea din sens opus a virat brusc la dreapta pe o stradă lateral la vederea echipajului de poliţie. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar persoana de la volan a oprit la aproximativ 50 de metri. Conducătorul auto, care emana halenă alcoolică, a refuzat să prezinte pentru control documentele personale şi ale autoturismului. De asemenea acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest iar în momentul în care a fost informat că urmează să fie condus la Spitalul Orăşenesc Târgu-Lăpuş în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a devenit recalcitrant şi s-a opus măsurii, motiv pentru care a fost imobilizat. Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărbat de 50 de ani domiciliat în comuna Copalnic-Mănăştur.
Întrucât a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prevalarea de mostre biologice.
În toate cazurile continuă cercetările urmând a fi dispuse măsuri legale.

46 persoane care au condus cu viteză excesivă pe DN1C sancţionate de poliţişti

Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au organizat în perioada 01 – 03 mai a.c. acţiuni punctuale, pe D.N.1C, pentru identificarea persoanelor care conduc cu viteză peste limita legală.

Folosind aparatura radar din dotare, poliţiştii au oprit mai multe autovehicule înregistrate cu o viteză ce a depăşit limita legală. Astfel, din cele 49 de sancţiuni aplicate, 46 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În 40 de cazuri poliţiştii au dispus şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere. Alte trei permise au fost reţinute pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 40 000 de lei.

Te-ar putea interesa si

A DISPĂRUT DE ACASĂ ÎN URMĂ CU 13 ANI: Poliţia o caută pe baza unui portret realizat prin îmbătrânire facială computerizată

Vasile Dale

RUTIERE: Un bărbat beat din Satu Nou de Jos a ajuns la spital după ce a căzut din tractor.

Redactie

INCENDIU VIOLENT: Arde școala din Văleni, comuna Călinești – FOTO, VIDEO

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.