Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

Vacanţă în siguranţă: Activități preventiv-educative cu copiii aflaţi în din Tabăra Airsoft din Borșa


Campania preventiv – educativă „Vacanţă în siguranţă” continuă astfel că în cursul zilei de azi, jandarmii montani de la Borșa au desfășurat activități preventiv-educative cu un grup de copii din Tabăra Airsoft în localitatea Borșa.
Între jandarmi și copii au fost purtate discuții libere pe teme legate de prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și de prevenirea victimizării minorilor, printre care și conduita recomandată în vederea preîntâmpinării situaţiilor conflictuale, care pot genera acte de violenţă, abandon și absenteism școlar.
Copiii s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în răspunsuri la întrebările acestora despre cum să fie în siguranță pe munte și nu numai.
Acestora le-au fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului Montan de Jandarmi Borșa, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici esenţiale de supravieţuire, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, precum şi elemente de bază ce trebuie respectate pe timpul deplasărilor pe munte.
Campania preventiv – educativă „Vacanţa în siguranţă” continuă pe toată perioada vacanţei de vară iar în cadrul acesteia au loc întâlniri atât cu elevi din judeţul nostru cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT