BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO: 5 autoturisme distruse pe strada Gării de un șofer beat. Etilotestul a indicat 0,81 mg/l alcol pur în aerul expirat

Nu mai puțin de patru autoturisme au fost avariate aseară pe o stradă din municipiul Baia Mare, din cauza unui conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Este vorba despre un băimărean în vârstă de 33 de ani care aseară, la ora 21:45, a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului pe care îl conducea pe strada Gării și a intrat în coliziune cu un auto parcat regulamentar. În urma impactului autoturismul parcat a fost proiectat în cel parcat în fața lui, care a fost proiectat în cel parcat în fața lui, care a fost de asemenea proiectat în cel din față, care….da, a fost proiectat….

Cinci proprietari de autoturisme s-au ales cu pagube materiale, al cincilea fiind chiar conducătorul auto care a fost protagonistul acestui carambol. Polițiștii rutieri băimăreni l-au testat alcoolscopic și au descoperit o valoare de 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

credit foto: Andreica I.

Te-ar putea interesa si

NEPĂSTRAREA DISTANŢEI ÎN MERS: TREI MAŞINI DIN MARAMUREŞ, IMPLICATE ÎNTR-UN ACCIDENT PRODUSA LA NIMA – JUDEŢUL CLUJ (VIDEO)

Vasile Dale

FOTO – Aroganții lui Ghițucă vs persoanele cu dizabilități: ”Hai să îți dau procesul verbal ca să îl poți contesta în instanță”!

Vasile Dale

Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriş Baia Mare a fost iluminat în roșu pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.