BREAKING NEWSEvenimentImportantRecomandate

Pârtie de săniuş amenajată de copii, la poalele Vârfului Mogoșa. Până când va rămâne deschisă (VIDEO)

La poalele Vârfului Mogoșa din județul Maramureș, bucuria copiilor se aude cu ecou. Într-un peisaj mirific, îmbrăcat în haine albe, cei mici au fost personaje în povestea iernii. Şi-au amenajat singuri o pârtie pe care au folosit-o chiar și adulții, pentru a retrăi clipe ale copilăriei. 

La 15 kilometri de Baia Mare, departe de zgomotul orașului, peisajul de la poalele Vârfului Mogoșa este animat de glasul celor mici. Roșu în obraji, Patrick a împărțit sania cu sora lui, Karina. Au făcut cu schimbul, dar bucuria a fost aceeași.

„Este un loc foarte frumos şi îmi place foarte mult aici. Sunt foarte mulţi copii şi îmi place că am venit mai ales cu fratele meu şi cu prietenii mei”, a spus Karina.

Pista, amenajată de către copii

Victor este din Spania și își petrece vacanța în România. „E mai fain aici. În Spania, unde eu trăiesc, nu este atâta zăpadă”, a spus el. De pista de săniuș s-au bucurat chiar și adulții.

„După o iarnă mult prea blândă avem ocazia în sfârşit să ne bucurăm de zăpadă, de temperaturi cu minus în termometre şi de soare. Pârtia a fost amenajată de către copii”, a declarat reprezentanta Domeniului Mogoșa, Cornelia Lupșa. Dacă vremea se menține rece, administratorii domeniului speră ca pârtia de săniuș să rămână deschisă până la finalul lunii.

Te-ar putea interesa si

DECESE COVID-19: Bilanțul morţilor a crescut la 357

Vasile Dale

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Dosar penal pe numele unui bărbat din Suciu de Sus care şi-a bătut soţia

Redactie

MĂRȚIȘOR FOLCLORIC: Spectacol-cadou online al Ansamblului Folcloric Național Transilvania

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.