„La toată masa-i lumină/ La tot omu-i masa plină”, spun versurile unui colind. Pentru că au promis că vor continua tradiția faptelor bune, polițiștii Secției...
Un accident intre doua motociclete s-a petrecut langa Mediesul Aurit. La fața locului intervin două ambulanțe SMURD TIM si EPA. Deocamdată nu se cunoaşte starea...
În cadrul unei acţiuni pentru siguranţa participanţilor la trafic, poliţiştii rutieri au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus cu viteza de 92...
În conformitate cu prevederile Legii 192 din 25 octombrie 2019, de la sfârșitul lunii ianuarie 2020 polițiștii vor fi îndreptățiți să pătrundă, în orice mod,...
Pe lângă acțiunile profesionale specifice, poliţiştii maramureşeni s-au preocupat în această perioadă, să împartă puţin din spiritul sărbătorilor în pragul cărora ne aflăm, pentru a...
A plouat în ultimele zile, dar nimic grav până aici. Grav este că din cauza precipitaţiilor grădinile oamenilor din Ferneziu au fost inundate de apele...
Lupta de zi cu zi, contra cronometru, pentru salvarea vieților celor aflați în pericol, ne oțelește, dar nu ne împietrește inimile. Dăruim din ce avem,...