Pompierii militari maramureșeni au intervenit la un număr de opt situații de urgență pe durata sfârșitului de săptămână. Vineri, 28 februarie, în jurul orei 20.45,
Sorina Pintea a revenit în arestul Poliției Capitalei după câteva ore petrecute la spital, unde ea solicitase de dimineață să fie transportată, transmite Poliția Română
Cele mai mari concentraţii de alcool în cazul persoanelor care conduceau autovehicule au fost constatate în acest weekend de poliţiştii care au acţionat pe raza
Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite
Antena 3 a prezentat în exclusivitate documentul prin care Sorina Pintea a cerut să fie dusă de urgență la spital. Fostul ministru al Sănătății dorește
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a transmis, prin intermediul avocaţilor săi, primul mesaj după ce a fost arestată preventiv 30 de zile pentru că
Rezultatele analizelor a opt persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus au ajuns la Cluj. Toate analizele au ieşit negative. Este vorba de persoane din
Bărbatul din Maramureş, infectat cu noul coronavirus, este în continuare internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. “Starea pacientului este în continuare staţionară, nu
Poliţiştii maramureșeni continuă tradiţia anilor precedenţi de „sancţionare cu mărțișoare” a participantelor la trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie. Poliţiştii maramureşeni nu au rămas