Ieri, 13 septembrie, la ora 13.16, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Gutinului.La fața locului, polițiștii au stabilit...
Astăzi dimineaţă, cu puţin înainte de ora 7.00 primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, însoţit de proaspăta soţie, s-a prezenta la UPU SMURD al Spitalului...
Începând de azi funcţia de manager interimar al Serviciului de Ambulanţă Maramureş va fi îndeplinită de Mădălina Cîmpean (PSD). Până la această dată a fost...
În această dimineaţă, fostul prefect Anton Rohian a decedat. Un echipaj SMURD s-a deplasat la domiciliul său, i s-au acordat manevrele de resuscitare, dar fără...
Ieri, 12 septembrie, la ora 12.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați despre faptul că pe strada Victoriei din municipiu s-a produs un...
Comisia juridică a Senatului a acordat marţi, 12 septembrie, în unanimitate un raport negativ unei iniţiativei legislative de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum...
În acest an se împlinesc 175 de ani de la eroicele batalii din Dealul Spirii. Totodată, recunoaștem importanța pe care o au pompierii profesioniști în...
Baia Mare, toamna anului 2023. Am tot candidat pentru a deveni ba Capitală Culturală Europeană, ba Capitala Tineretului, ba nu mai știm pentru ce ”Capitale”....