Azi noapte, la ora 00.56, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați despre faptul că în comuna Berbești, un autoturism a derapat într-un șanț...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au pus în executare cinci Mandate de Executare a Pedepsei...
Pensiile speciale și eliminarea lor au creat discuții aprinse și dezbateri acide atât în spatial virtual, cât și în societatea civilă sau pe canelele de...
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului au descoperit şi ridicat în vederea confiscării dintr-un autoturism abandonat pe un drum forestier peste 4.500 pachete...
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale ţării, valabilă în intervalul 24 mai, ora 12.00...
Săptămâna trecută Ioian Mătieş, primarul comunei Mireşu Mare, a avut o întâlnire cu cei interesaţi de programul Casa Verde. „Reamintesc, Administraţia Fondului pentru Mediu oferă...
În data de 28 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii demara proiectului TAEJ – Transparență, accesibilitate și educație juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului...
Garda Fărcaşa a intervenit azi noapte pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un TIR pe DJ 193, în faţa căminului din Fărcaşa. TIR-ul, încărcat cu...