Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

“ȘCOALA ALTEL”: Promovarea profesiei de polițist la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” din Baia Mare

În această săptămână, când au derulat programul „Școala Altfel”, polițiștii de prevenire au fost partenerii Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Baia Mare, în cadrul celui mai mare program de orientare profesională pentru tineri, Job Shadow Day.
Întrucât contextul actual nu le-a permis elevilor să petreacă câteva ore în umbra polițiștilor și să participe cu aceștia la activități în teren, polițiștii s-au adaptat situației și au mers ei în unitatea de învățământ.
Comisar de poliție Grozavu Cecilia le-a prezentat celor aproximativ 50 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, principalele domenii de activitate ale Poliției Române, liniile de muncă cele mai cunoscute dar și specializări mai puțin vizibile cetățenilor dar deosebit de importante pentru activitatea de poliție.
Discuțiile s-au orientat apoi pe condițiile de admitere într-una din cele trei unități de învățământ ale Inspectoratului General al Poliției Române iar elevii au vizionat și filmul de prezentare a Școlii de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.
Elevii s-au arătat atrași de subiect, mulți dintre ei mărturisind că sunt atrași de provocările și specificul meseriei de polițist și că s-au hotărât deja să încerce să acceadă într-o școală de poliție.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT